Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La mulţi ani, mămico!

De Ziua Internațională a Femeii

La mulţi ani, mămico!

Copiii Centrului de Îngrijire de Zi Oradea din cadrul A.S.C.O. s-au pregătit cum se cuvine să întâmpine primăvara şi Ziua mamei.

Alături de educatoarele lor, s-au pus pe treabă şi au confecționat, în atelierul de creație al Centrului, mărţişoare şi felicitări care de care mai frumoase. Şi pentru că sosirea primăverii  este prilej de bucurie şi gânduri frumoase, au pornit la drum, alături de educatoarele lor și  au dăruit,  cu mult drag, trecătorilor, mărţişoarele, aducând zâmbete și aprecieri din partea acestora.
Şi pentru că Ziua Femeii este un bun prilej de a-i arăta sentimentele pe care i le purtăm, copiii au susţinut un moment artistic compus din scenete, cântece şi poezii, interpretând personaje din lumea poveştilor şi le-au dăruit felicitări mamelor, care strâng esenţa şi întreaga semnificaţie a acestui personaj în viaţa lor, aducând zâmbete pe buze şi o lacrimă de bucurie în ochii acestora.
Directorul A.S.C.O., dna. Arina Moş, le-a urat mămicilor prezente la serbare „La mulţi ani!", le-a îndemnat să dăruiască necondiţionat, să ofere sprijin, încurajări copiilor lor, să fie  mereu alături de ei, şi nu în ultimul rând să-i iubească, să dezvolte o relaţie trainică cu copiii lor, relaţie care stă la baza dezvoltării stimei de sine, a bunătăţii şi blândeţii.
Obiectivul principal al Centrului de Zi este prevenirea separării copilului de familia sa, prin asigurarea unor activităţi de educaţie recreere şi socializare, cât şi a unor activităţi de sprijin şi consiliere psihologică gratuită pentru părinţi, care din cauza condiţiilor socio-economice precare şi a unui nivel de educaţie scăzut, nu le pot oferi copiilor condiţii minime de trai. Părinţii sunt ,,învăţaţi" să înţeleagă rolul iubirii şi afecţiunii din partea lor în dezvoltarea  optimă a copiilor.
Copiii din Centru beneficiază de masă zilnică, de sprijin în efectuarea temelor şi de rechizite şcolare.
La mulţi ani, tuturor femeilor!
Consuella Govor

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 17:07:34 Ora de vară a Europei de Est