Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Modificări la traseul și graficul de circulatie ale liniei 12

În orele de vârf

Modificări la traseul și graficul de circulatie ale liniei 12

Informăm publicul călător că, începând de luni, 13 martie 2017, staţia de autobuz a liniei 12, Colegiul Economic ,,Partenie Cosma" va fi operaţională numai în zilele lucrătoare cu şcoală sau vacanţă, în orele de vârf, traseul liniei 12 fiind:

Nufărului (Kaufland) - Morii - Bumbacului - P-ţa Nucetului - Eforie - Velenţa - Seleuşului - Războieni - Muntele Găina - D.Cantemir - P-ţa E.Gojdu - P-ţa 1 Decembrie -Independenţei - P-ta Unirii - Avram Iancu - Sucevei - Calea M.Basarab - Sucevei - Horea - P-ţa 22 Decembrie - Ghe.Costaforu - D.Cantemi - M.Găina - Războieni - Seleuşului - Velenţa - Eforie - P-ţa Nucetului - Bumbacului - Morii - Nufărului - Ogorului - Nufărului (Kaufland).
În afara orelor de vârf în zilele lucrătoare cu şcoală sau vacanţă, sâmbăta şi duminica şi în sărbători legale, pe sensul de mers dinspre P-ţa Unirii către Kaufland Nufărul, autobuzele vor circula  pe  traseul modificat: de pe Avram Iancu - Horea - P-ţa 22 Decembrie  - Ghe.Costaforu - Muntele Găina - Războieni - Seleuşului - P-ţa Nucetului - Bumbacului - Morii - Nufărului - Ogorului - Nufărulului (Kaufland).
Graficele de circulaţie sunt afişate în staţii.
Vă mulţumim că aţi ales OTL şi vă dorim călătorie plăcută!
Biroul de relaţii cu publicul,
soc. Tocuţ Carmen

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 12:07:41 Ora de vară a Europei de Est