Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Fii voluntar pentru copii!

Un program pilot de „Şcoală după şcoală”

Fii voluntar pentru copii!

Administraţia Socială Comunitară Oradea asigură activităţi de informare şi consiliere socială, persoanelor şi familiilor cazate în centrele de cazare temporară nr. 2 şi 3, situate în Municipiul Oradea (Str. Atelierelor Nr.13).

Pentru a veni în sprijinul acestor familii şi pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale copiilor care provin din aceste familii, Administraţia Socială Comunitară Oradea va derula, în perioada aprilie - iunie 2017, un program pilot de „Şcoală după şcoală".
În cadrul acestui program, vom asigura, în cadrul celor două centre de cazare temporară, activităţi de efectuare a temelor şi meditaţii pentru copiii şcolari, precum şi o masă caldă.
În sprijinul acestui program, „Şcoală după şcoală", Administraţia Socială Comunitară Oradea recrutează persoane voluntare care au capacitatea şi disponibilitatea efectuării temelor şcolare şi acordarea de meditaţii copiilor din cele două centre.
Persoanele interesate să ajute aceşti copii, sunt rugate să ne contacteze la tel: 0359/411925; e-mail: asco@rdsor.ro, persoane de contact Pall Zsigmond Imola sau Adina Ciucioiu. (C.G.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:37:06 Ora de vară a Europei de Est