Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Profesori de la C.S.E.I. Nr. 1 Oradea sunt la cursuri de formare în Marea Britanie

Corespondență din Marea Britanie

Profesori de la C.S.E.I. Nr. 1 Oradea sunt la cursuri de formare în Marea Britanie

În săptămâna 13-17 martie 2017, o delegație formată din profesorii Erdeli Elena, Niculescu Daniela, Șipoș Lăcrimioara și Tirla Anca de la C.S.E.I. Nr. 1 Oradea, participă la cursul ,,Inclusion and Special Educational Needs", curs organizat de Merganser Consulting Ltd la Bath Marea Britanie.

Cursul amintit face parte din activitățile proiectului de mobilitate în domeniul educaţiei şcolare Erasmus+ KA1 ,,European training for psychologists", proiect coordonat de profesor, Elena Erdeli, singurul proiect aprobat pentru judeţul Bihor, al 26-lea proiect din cele 58 aprobate la nivelul ţării din lista celor 350 de candidaturi depuse la termenul  din 2 februarie 2016.
Proiectul îşi propune dezvoltarea de competențe profesionale în domeniul educației speciale prin strategii moderne de recuperare și integrare a elevilor cu CES. Prin intermediul proiectului, 11 cadre didactice de la C.S.E.I. Nr. 1 Oradea vor avea oportunitatea de a participa la cursuri de formare în străinătate, cursuri organizate de partenerii noştri: Merganser Consulting Ltd din Marea Britanie şi Asociația ,,Evropei Ihnilates" din Grecia.
Activitățile cuprinse în cadrul programului de formare ,,Inclusion and Special Educational Needs", organizat în Marea Britanie în această săptămână sunt următoarele:
*introducere în sistemul educațional din Marea Britanie.
*prezentarea de noi inițiative privind predarea-învățarea și managementul clasei de elevi
*aspecte privind curriculum în Marea Britanie
*workshoop coordonat de Alison Reevery, tutor specialist în Bath și County Club, vizând problematica copiilor cu CES
*vizită la trei instituții de învățământ: Fosseway Special School, St. Gregory ‘s Catholic College, Primary Oldfield Park Juniors Lymore Terrace
*Observarea unor lecții, discuții cu profesioniști în domeniul educației speciale cu privire la metode și stategii practice pentru elevii cu CES  în școală
*Învăţarea experienţială folosind TIC ca resursă de predare /învățare, incluziune și motivație pentru elevi
*evaluarea cursului.
În urma participării la cursuri, profesorii vor disemina la nivelul instituţiei informaţia şi experienţa acumulată şi vor aplica în practică metode, strategii de predare-învăţare-recuperare aplicate elevilor cu cerinţe educative speciale.
Proiectul amintit este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene având un buget de 23.905 de euro.
Prof. Elena Erdeli
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Profesori de la C.S.E.I. Nr. 1 Oradea sunt la cursuri de formare în Marea Britanie.

Trimite email
joi, 18 aprilie 2024, 12:51:16 Ora de vară a Europei de Est