Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Campania preventivă „ Siguranţă în mediul rural”

„Fii preventiv – Alege siguranţa!”

Campania preventivă „ Siguranţă în mediul rural”

Peste 1.500 de elevi, părinţi şi profesori din mediul rural au fost implicaţi activ de polițiștii bihoreni în activități preventive.

În perioada februarie - martie 2017, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Serviciului de Ordine Publică şi de la posturile comunale de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, au acţionat în mediul rural, în cadrul Campaniei de prevenire a delincvenţei juvenile şi a abandonului şcolar „Siguranţă în mediul rural".
Campania, implementată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, vizează pregătirea antivictimală a elevilor, profesorilor şi părinţilor din 40 de comunităţi bihorene din mediul rural şi informarea cu privire la măsurile de autoprotecţie care trebuie adoptate pentru reducerea riscului de victimizare prin diverse tipuri de criminalitate.
În acest context, sub sloganul „Fii preventiv - Alege siguranţa!", poliţiştii de prevenire bihoreni alături de partenerii de program au derulat o serie de activităţi preventive menite să contribuie la prevenirea criminalităţii şi la creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din mediul rural.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat 28 de întâlniri cu peste 1.500 de elevi, părinți, cadre didactice şi cu conducerea unităţilor şcolare, în scopul prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, priorităţii permanente ale Poliţiei bihorene, în domeniul prevenirii criminalităţii.
Tematica prezentată de poliţişti în interacţiunea lor cu elevii a fost axată pe prevenirea comportamentelor antisociale, prevenirea accidentelor rutiere, a violenţei în mediul şcolar, răspunderea penală a minorilor etc. Au fost dezbătute aspecte referitoare la pragul delincvenţial, cauzele, factorii favorizanţi în geneza delincvenţei juvenile (anturajul, consumul de alcool etc.), la consecinţelor legale şi sociale în cazul comiterii de infracţiuni de către persoane minore (răspunderea penală a minorilor, efectele comiterii de infracţiuni în plan social). Totodată, au fost prezentate diferite situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsurile de prevenire pe care orice persoană le poate lua pentru a evita unele situaţii de victimizare. 
De asemenea, în cadrul întâlnirilor cu cadrele didactice şi cu părinţii au fost abordate subiecte legate de răspunderea penală a minorului, fenomenul violenţei în şcoală, fenomenul cyber - bulying, siguranţa copiilor în mediul on-line, precum şi referitoare la prevenirea unor infracţiuni contra patrimoniului, modalităţi de gestionare a unor situaţii de risc, modalităţi de apelare a S.N.U.A.U. 112, dar şi cu privire la dinamica accidentelor rutiere din mediul rural şi comportamentul preventiv în trafic.
Astfel, de acţiuni preventive au avut loc în cadrul comunităţilor rurale din localităţile bihorene: Vadu Crişului, Roşia, Sânnicolau Român, Drăgeşti, Cefa, Borş, Avram Iancu, Săcădat, Tileagd, Curtuişeni, Lăzăreni, Budureasa, Căbeşti şi Hidişelul de Sus.
Ca materiale de suport a campaniei preventive au fost utilizate afişe şi pliante care au fost expuse şi distribuite în cadrul întâlnirilor din comunităţile rurale. Totodată, au fost proiectate filme cu caracter informativ - preventiv cu tematică adecvată.
Comisar-șef de poliție Ioana Indrieș,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Campania preventivă „ Siguranţă în mediul rural”.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 05:31:22 Ora de vară a Europei de Est