Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Bursa generală a locurilor de muncă

Vineri, 7 aprilie, la Centrul de Afaceri ,,Oradea Trade Center

Bursa generală a locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor organizează vineri, 7 aprilie 2017, între orele 9-16, Bursa generală a locurilor de muncă.

Evenimentul se va desfășura la Centrul de Afaceri ,,Oradea Trade Center" (Str. Nufărului Nr. 28 E, lângă Lotus Center).
Scopul nostru este de a facilita întâlnirea cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Bihor. Pe de o parte, vrem să ajutăm  persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă si absolvenţii de orice formă de învăţământ să-și găsească un job pe măsura pregătirii, calificării şi  experienței lor profesionale. Pe de altă parte, dorim să venim și în sprijinul agenților economici pentru a-și selecta și angaja resursele umane de care au nevoie. Estimăm că oferta angajatorilor va fi, şi de această dată, una generoasă, şi vom avea peste 1.500 de locuri de muncă vacante.
În plus, cei care vor participa la bursă vor putea beneficia de consiliere personalizată şi orientare în carieră, precum şi de informaţii utile privind cursurile de formare profesională organizate de agenţia noastră. După reuşita burselor organizate de agenţia noastră, avem speranţa că şi Bursa generală a locurilor de muncă din aprilie va fi un real succes şi  vom reuşi astfel să dovedim încă o dată că suntem o instituţie modernă şi flexibilă, care are capacitatea de a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii.
Ca o noutate în acest an, printr-un parteneriat încheiat cu I.T.M. Bihor vom oferi în cadrul unui stand dedicat în acest sens informare și consiliere, atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și companiilor prezente la eveniment.
Csaba  Békési
director  executiv

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 23:11:30 Ora de vară a Europei de Est