Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Acțiunea femeilor social-democrate orădene la Hidișelu de Jos

Plantăm pentru viitor!

Acțiunea femeilor social-democrate orădene la Hidișelu de Jos

Se spune că, printre cele mai importante lucruri pe care un om trebuie să le facă în viață se numără și sădirea unui pom.

Pentru a transpune în practică acest principiu, dar și pentru a-și aduce contribuția la refacerea fondului forestier, un grup de aproximativ 30 de membre ale Organizației Femeilor Social Democrate Oradea și-au dat întâlnire, la Hidișel, în ,,Luna plantării arborilor" pentru a sprijini reîmpădurirea unei suprafețe totale de 1 hectar. Este a cincea ediție a acestei frumoase acțiuni a femeilor social-democrate, organizate în colaborare cu Direcția Silvică Oradea. Mulțumim și pe această cale conducerii instituției și domnului Cornel Hulea, șef al Ocolului Silvic Oradea pentru sprijinul acordat! Anul acesta au fost plantați puieți de gorun, paltin, stejar și cireș, care, sperăm, vor contribui în timp, la refacerea ,,aurului verde" și la menținerea echilibrului ecologic din această zonă. 
Erica Mang, președinte
Organizația Femeilor Social Democrate Oradea
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Acțiunea femeilor social-democrate orădene la Hidișelu de Jos.

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 07:22:21 Ora de vară a Europei de Est