Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Fiecare strop contează!

Prețuiește natura...

Fiecare strop contează!

O picătură de dragoste, un strop de grijă au dăruit Naturii, copiii de la Grădinița Nr. 31 Oradea, sub îndrumarea d-nelor educatoare, coordonate de d-na prof. Lidia Petrica.

Miercuri, 22 martie 2017, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, copiii au vizionat piesa de teatru cu mesaj ecologic ,,Mac-Mac și prietenii din pădure", susținută de Trupa de teatru de amatori Iris a grădiniței noastre. Alături de Mac-Mac și animalele din pădure, copiii au spus NU, poluării și DA, îngrijirii Naturii.
Grădinița noastră - ca o floare!
Banii obținuți din vânzarea biletelor au fost investiți în amenajarea curții grădiniței. În ziua următoare, ,,micii grădinari", împreună cu personalul grădiniței, ajutați de părinți și bunici, au plantat flori, au decorat spațiul verde cu forme drăguțe realizate din cauciucuri vopsite, reușind astfel să transforme grădinița în cea mai frumoasă floare a primăverii.
Barna Aniko
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Fiecare strop contează!

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:03 Ora de vară a Europei de Est