Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vizita oficială a Excelenţei Sale Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei, la Prefectură

Joi

Vizita oficială a Excelenţei Sale Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei, la Prefectură

Joi, 20 aprilie 2017, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor a avut loc o întrevedere între Claudiu-Adrian Pop, prefectul Judeţului Bihor, și Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, care a fost însoţit de o delegaţie compusă din Rolf Maruhn, consulul Germaniei la Timișoara și Matthias Mau, şeful Secţiei Juridice și Consulare din cadrul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

Vizita în Judeţul Bihor a avut ca scop întărirea relațiilor de colaborare și comunicare cu reprezentanţii instituțiilor și autorităților publice din Județul Bihor, precum și ai comunității locale.
În cadrul vizitei, prefectul Judeţului Bihor, Claudiu-Adrian Pop, a prezentat avantajele competitive ale județului din punct de vedere economic, turistic şi al deschiderii manifestate faţă de mediul de afaceri. De asemenea, au fost abordate teme legate de infrastructura rutieră a judeţului ca premisă a dezvoltării economiei, precum și valoarea formării profesionale în dezvoltarea forței de muncă.  În Judeţul Bihor, în prezent, îşi desfăşoară activitatea comercială un număr de 242 de companii cu capital german dintre care 22% activează în domeniul comerțului, 13% în industria prelucrătoare, 11% în agricultură, precum și în alte domenii.
Claudiu Pop, prefectul Judeţului Bihor a reiterat susținerea pentru colaborarea româno-germană, care se poate materializa prin proiecte investiționale sau transfer de expertiză spre beneficiul ambelor comunități.
Interlocutorii au apreciat în sens pozitiv schimbul de informaţii din cadrul întrevederii, manifestând un interes crescut pentru o bună colaborare în continuare.
Claudia Timofte,
director Cancelarie
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Vizita oficială a Excelenţei Sale Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei, la Prefectură.

 

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 14:29:30 Ora de vară a Europei de Est