Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Cafeneaua Pirandello”

A opta premieră a Teatrului ,,Regina Maria”

„Cafeneaua Pirandello”

Teatrul ,,Regina Maria" are deosebita bucurie de a anunța a opta premieră a stagiunii 2016-2017 - ,,Cafeneaua Pirandello", scenariu dramatic de Anca Măniuțiu, după texte de Luigi Pirandello, care va avea loc duminică, 7 mai 2017, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Proiectul reunește o echipă de artiști extraordinară, personalități care slujesc cu multă reverență scena românească, creând de-a lungul timpului spectacole de o înaltă valoare artistică, distinse cu premii importante.
Spectacolul poartă semnătura unuia dintre cei mai renumiți regizori români contemporani, cu universul imaginar insolit și complex cu care publicul orădean se reîntâlnește pentru a cincea oară: Mihai Măniuțiu. Mereu surprinzător și original, Mihai Măniuțiu propune și data aceasta spectatorilor un proiect inedit și eterogen, care îmbină perfect în straturile sale limbajul teatral, cu toate valențele pe care le asumă, cu cel coregrafic și muzical.
Coregrafia este concepută de Andrea Gavriliu, o tânără artistă care se bucură deja de un C.V. impresionant și de apreciere, câștigată atât prin viziunea coregrafică efervescentă, cât și ca actriță, pe muzică compusă de Mihai Dobre, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Şuie Paparude, care din anul 2015 a legat o prietenie frumoasă cu teatrul românesc, realizând ilustrația muzicală a unor spectacole de succes.
Decorul este realizat de Adrian Damian, unul dintre cei mai apreciaţi scenografi români ai momentului, care a stimulat arta decorului pe plan autohton prin proiectele îndrăznețe pe care le-a realizat, reușind să creeze un dialog între tehnologie, elemente complexe de tehnică și teatru, iar costumele de Luiza Enescu, o tânără scenografă, care a realizat costumele unor spectacole de teatru și emisiuni de televiziune celebre. Light design-ul este semnat de Lucian Moga.
De asemenea, proiectul regrupează pe scenă 24 de actori ai Teatrului ,,Regina Maria", și anume: Șerban Borda, Sebastian Lupu, Denisa Vlad, George Voinese, Emil Sauciuc, Georgia Căprărin, Adela Lazăr, Alina Leonte, Angela Tanko, Gabriela Codrea, Anda Tămășanu, Mirela Lupu, Petre Ghimbășan, Ion Ruscuț, Richard Balint, Andrian Locovei, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu, Eugen Neag, George Dometi, Pavel Sîrghi, Consuela Egyed, Sorin Ionescu și Ciprian Ciuciu.
Spectacolul pornește de la un scenariu dramatic realizat de Anca Măniuțiu, substructurat pe două piese de teatru ale dramaturgului Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură și Uriașii munților, în intertextul căruia se împletesc replici disparate din Șase personaje în căutarea unui autor și Astă seară se improvizează.
Personaje „pirandelliene", proiectate spectral într-o cafenea de noapte părăsită, situată - nu întâmplător - aproape de gară, se întâlnesc și dezlănțuie o lume absurdă, unde granița dintre vis și realitate se fluidizează. În acest cadru fantomatic, se infiltrează un grup de circari, care dinamizează atmosfera și conferă spectacolului o notă comică. Cuvântul, într-o lume aflată sub semnul visului, dobândește un rol secundar, iar muzica și, mai ales, limbajul coregrafic asumă dimensiunea ilustrativă a acestuia.
,,Spectacolul încearcă să surprindă o lume halucinatorie, fantastică, aflată sub semnul oniricului, unde frontiera dintre realitate și vis (sau coșmar) este foarte fragilă. Cafeneaua Pirandello este materializarea unei metafore emblematice și a unui motiv teatral străvechi: viața e vis." (Anca Măniuțiu)
Spectatorii care nu pot ajunge la premieră sunt așteptați joi, 11 mai, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului ,,Regina Maria'', pentru a savura pe îndelete universul ficțional pe care spectacolul „Cafeneaua Pirandello" îl deschide.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului, de marți până vineri, în intervalul orar 10.00 - 19.00, iar în weekend, între orele 10.00-13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Vă aşteptăm la teatru!
Florina Dometi

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:15 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.