Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Sibiu Jazz Festival - ediția a 47-a

Între 18 și 21 mai

Sibiu Jazz Festival - ediția a 47-a

Luna mai aduce în peisajul muzical cea de-a 47-a ediție a celui mai longeviv festival de jazz din România: Sibiu Jazz Festival.

Așadar, între 18 și 21 mai 2017, Sibiul se transformă încă o dată în Capitala Jazzului din România. Ediția de anul acesta promite patru zile pline de cultură și muzică de calitate. 120 de muzicieni veniți din 17 țări vor susține concerte live în Piața Mică din Sibiu, începând cu ora 19.
Cea de-a 47-a ediție a Sibiu Jazz Festival va transforma întregul oraș într-o manifestare culturală amplă, desfășurată simultan în mai multe locații. La Teatrul Gong vor avea loc spectacolele pentru copii „Jazz for Kids". Turnul Sfatului va găzdui expoziția de fotografii „Jazz Body Sounds", semnată de Tibor Jakab, iar Galeria de Artă UAP Sibiu deschide pentru vizitatori expoziția de sculpturi realizate de Eugen Petri - „Jazz - Suflet și Formă", precum și expoziția de afișe de jazz realizate de Ștefan Orth. Piața Mică va da un nou sens artei culinare prin „Jam Session în Bucătărie", iar serile vor încânta publicul cu acorduri de jazz de pe toate continentele.
„Romanian Jazz Meeting"
O noutate a evenimentului de anul acesta este proiectul „Romanian Jazz Meeting", care oferă publicului o incursiune în tainele jazzului autohton, constituind totodată o rampă de lansare a muzicienilor români pe plan internațional. Romanian Jazz Meeting este, de altfel, singurul proiect din țară prin care artiștii români susțin concerte de promovare atât în fața publicului larg, cât și în fața unor promotori de jazz români și internaționali, critici și jurnaliști de specialitate.
O altă surpriză cu care organizatorii întâmpină publicul la această ediție este intrarea gratuită pe tot parcursul celor patru zile.
Mai multe detalii despre ediția 2017 a Sibiu Jazz Festival găsiți în press kit-ul care se poate descărca de mai jos.

PRESSKIT
Concerte live și line-up
Prima seară de muzică live va debuta cu acordurile celui mai cunoscut şi performant sextet vocal românesc - „Jazzappella". Odată încinsă atmosfera, publicul va rezona la unison cu cei de la ,,Accord Vibes", pentru ca mai apoi să o asculte pe nonconformista Irina Popa, care va susține un concert incendiar împreună cu quintetul ei.
Seara de joi atinge apogeul cu ajutorul ,,copilului teribil al jazzului", polonezul Grzegorz Karnas și quartetul pe care îl conduce: Karnas Formula.
Vineri, Sibiu Jazz Festival dă startul unui weekend plin de muzică și vibrații pozitive cu ajutorul ,,păcătoșilor": DJazz & Happy Sins, pentru ca mai apoi Peter Sarosi & Azara să cucerească scena cu un spectacol aflat sub semnul virtuozității. Petrecerea continuă în acordurile luxemburghezilor Jeff Herr Corporation care vor hipnotiza audiența cu improvizațiile lor savuroase, urmați îndeaproape de prestația plină de senzualitate a frumoasei cubaneze Yilian Canizares alături de quartetul său cubano-elvețiano-german.
Sâmbătă seara, Piața Mică va fi învăluită în acordurile quartetului condus de filozoful Mauro Sigura. Apoi ascultătorii vor fi purtați pe străzile Valenciei în compania grupului De la Purissima, într-un melanj de sonorități contemporane cu influențe folclorice. În această contopire de culturi își va face intrarea în scenă quintetul Nataliei M. King. Cântăreața de origine americană va rasfăța publicul cu un mix de jazz, blues și soul impresionant.
Ultima seară de festival aduce în prim plan pe scena din Piața Mică muzicieni din ținuturi îndepărtate. Acordurile intrumentelor exotice ale coreenilor de la Black String vor anima atmosfera, pentru ca evenimentul să fie încheiat de sirienii de la Mozayek Band.
Despre Sibiu Jazz Festival
Fondat în anii'70, Sibiu Jazz Festival este un eveniment cultural de talie internațională, pe scena căruia au debutat de-a lungul celor 47 de ani de existență, nume sonore din jazzul autohton. Deși se apropie de jumătate de secol, festivalul a surprins mereu prin tinerețe și efervescență, dovadă fiind noutățile cu care își întâmpină publicul la fiecare ediție.

SIBIUJAZZ.RO
Alexandra Trușcă

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:12:20 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!