Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Parada moto

În perioada 12 - 14 mai 2017,

Parada moto

În perioada 12 - 14 mai 2017, se va desfășura o activitate publică numită Parada moto, organizată de Asociaţia ,,Invictvs Motor Club Romania", cu sediul în Oradea (președinte Todoran Daniel), Asociaţia ,,Black Eagles MC Oradea" (cu sediul în Tinca) și Asociaţia „Hawks MC" (cu sediul în Sălard), în în colaborare cu opt cluburi din judeţele: Sălaj, Cluj, Satu Mare, Maramureş, Bekes şi Hajdu Bihar sub egida: ,,RESPECT ÎN TRAFIC 2017", o campanie de prevenire a accidentelor rutiere.

La acest eveniment vor participa aproximativ 300 de motociclişti din ţară şi din străinătate.
Motociclişti vor străbate cinci judeţe din Romania şi două din Republica Ungară.
Campania ,,RESPECT ÎN TRAFIC" are scopul de a contribui la reduce numărul accidentelor de circulație dintre motocicliști și alte categorii de participanți la trafic.
Astfel, în fiecare an, la început de sezon motociclistic se organizeaza un „mars motociclistic" pe un traseu interjudețean cu scopul de a-i atenționa pe toți ceilalți participanți la traficul rutier (automobilisti, pietoni etc.) despre faptul că a început sezonul în care motocicliștii sunt tot mai prezenți pe drumurile publice, precum și asupra unor detalii tehnice generale pe care considerăm că ar trebui să le știe toată lumea înainte de a risca acțiuni ce le pot pereclita atât viața lor, cât și a motocicliștilor (posibilitățile reduse de frânare, estimarile greșite de viteză, posibilitățile reduse de virare / contravirare, riscul ridicat de cădere în cazul evitării unor accidente, pericolul pe care îl reprezintă drumurile acoperite cu noroi, nisip sau alte substanțe alunecoase etc.).
Program - Să ne respectăm în trafic 2017
Vineri 12 mai - 299 Km
Pornire de la Zalău, ora 11,00 Ro
Huedin 167 Km
Sosire la Oradea OSC ora 14,00 Ro
Pornire din Oradea ora 15,30 Ro
Salonta-Vama ora16,10-17,10 Ro 132 Km
Sosire la Fuzesgyarmat ora 17,40 Hu
Sâmbătă, 13 mai - 321 Km
Pornire de la Fuzesgyarmat ora 8,00 Hu
Sosire la Debrecen -Tesco ora 9,00Hu 72 Km
Pornire din Debrecen-Tesco ora10,00Hu
Valea lui Mihai - Vama ora 10,40Hu-12,40Ro 110 Km
Sosire Satu Mare-Auchan ora 13,40 Ro
Pornire din Satu Mare ora 14,30 Ro
Sosire Viile Satu Mare ora 15,00 Ro 20 Km
Pornire din Viile Satu Mare ora 16,00 Ro
Sosire Baia Mare-Centru ora 17,40 Ro 86 Km
Pornire din Baia Mare ora 18,40 Ro
Sosire la Cavnic ora 19,40 Ro 33Km
În data de 12 mai 2017, în jurul orelor 12 - 13,   coloana moto va intra în Bihor din direcţia Cluj-Napoca, pe E 60 - DN 1 spre Oradea.
Traseul pe care se va face marşul motocicliştilor în Oradea este următorul:
Sosirea în Oradea dispre Cluj-Napoca E 60 - DN 1, în direcţia:
Strada Clujului, Mareşal Averescu, Cele Trei Crişuri, Independenţei, Piaţa Unirii, Strada Primăriei, Calea Aradului, parcare motociclete Platoul O.S.C.
În parcarea O.S.C. se va staţiona aproximativ o oră după care coloana moto va porni spre Salonta - E 671 - DN 79 şi va ieşi din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Salonta, în Republica Ungară.
Coloana moto va reintra în România în data de 13.05.2017 , în jurul orelor 12 - 13 prin Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai spre direcţia Satu Mare.
Daniel Todoran

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 21:02:46 Ora de vară a Europei de Est