Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Proiectul educativ județean ,,Căsuța poveștilor”, ediția a II-a

La Grădinița Nr. 52 din Oradea

Proiectul educativ județean ,,Căsuța poveștilor”, ediția a II-a

La Grădinița Nr. 52 Oradea s-a desfășurat în această primăvară (în luna aprilie 2017) Proiectul educativ județean cu participare regională ,,Căsuța poveștilor".

283 de preșcolari și școlari de la mai multe unități de învățământ din Bihor, dar și din alte județe ale țării (Arad și Hunedoara) au fost răsplătiți cu diplome și calificative pentru talentul lor. Responsabilul de proiect a fost d-na director, profesor Sala Ioana, coordonator proiect, profesor Duluș Geta, iar din echipa de proiect au făcut parte: prof. Albu Raluca, Druța Valeria, Săcădat Adriana și Pruncuț Ioana. Partenerii externi ai proiectului au fost: Grădinița Nr. 1 Beiuș, Școala Gimnazială Nr. 16 Oradea, Școala Gimnazială ,,Aurel Pop"  din Oșorhei și structura ei, Grădinița Nr. 1 Oșorhei, Școala Gimnazială din Ceica, împreună cu structurile sale - Grădinița din Ceica și Școala Gimnazială Nr. 3 din Corbești, Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman" din Aleșd, cu structura - Grădinița Holcim Aleșd, Școala Gimnazială din Zărand, județul Arad, Școala Gimnazială ,,Sf. Varvara" din Hunedoara, cu structurile, Grădinița din Aninoasa și Grădinița Iscroni, județul Hunedoara.
La concursul de creație artistico-plastică din cadrul proiectului au participat 28 de unități de învățământ preșcolare și școlare, 102 cadre didactice și 283 de preșcolari și școlari. Concursul a fost organizat pe cinci categorii de vârstă, grupa mică (3 - 4 ani), grupa mijlocie (4 - 5 ani), grupa mare (5 - 6 ani), ciclul primar (6 - 10 ani), în acest an școlar acceptând și participarea copiilor școlari de la C.S.E.I.  Nr.1 Tileagd.
Lucrările participanților la cea de-a II-a ediție (2016-2017) și-au găsit locul în cadrul unei expoziții impresionante în holul de la parter al Grădiniței Nr. 52. Acestea au  fost jurizate de către o comisie alcătuită din: doamna director, profesor Sala Ioana, prof. Duluș Geta, Vlad Rodica, Coroiu Natalia, Pavel Corina, Dimeny Eva și Costea Anca. Toate lucrările prezentate în concurs au fost premiate cu premii I, II, III sau mențiuni, iar cele care nu au respectat cerințele impuse prin regulament au primit premii de participare.
Motivarea proiectului
La vârsta copilăriei, poveștile și desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieții afective a copilului. În această etapă de viață se fixează principalele valori și modele de viață, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde modelului educațional existent. Personajele din basme îi însoțesc în anii copilăriei și le oferă modele pe care să le urmeze în viața adultă. Poveștile și basmele stimulează dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea copilului. Ele îmbogățesc viața afectivă a acestuia, copilul reușind să trăiască alături de personaje, să-și exprime starea emoțională în funcție de contextul și desfășurarea poveștii. Cu ajutorul poveștilor și basmelor copilul se va dezvolta armonios și va ști să-și rezolve conflictele, copilul va învăța că trebuie să respecte sfatul adulților pentru a fi ferit de pericole, va învăța că lumea e guvernată de reguli și principii pe care trebuie să le accepte și să le aplice pentru a fi acceptat în societate.
Prin  acest proiect am determinat copiii să învețe să asculte, să se relaxeze, să simtă cuvintele, frumusețea și expresivitatea lor, să aibă răbdare, să recepteze cu plăcere textele literare și să le transpună în creațiile lor artistico-plastice.
Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să fii atât de mic încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche, înseamnă să transformi bostanii în calești și șoriceii în telegari, josnicia în noblețe și nimicul în orice, căci orice copil poartă o zână bună în sufletul lui" - Francis Thompson.
Coordonator proiect,
prof. Duluș Geta
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Proiectul educativ județean ,,Căsuța poveștilor”, ediția a II-a.

Trimite email
miercuri, 27 mai 2026 la 13:45:19 Ora de vară a Europei de Est