Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Le-a adus celor mici zâmbete și voie bună

Vizita tinerilor liberali la Centrul de Plasament Nr. 2

Le-a adus celor mici zâmbete și voie bună

În preajma Zilei Internaționale a Copilului, 1 Iunie, tinerii liberali din Oradea au pus mână de la mână și au hotărât să facă o bucurie copiilor de la Centrul de Plasament Nr.2 de pe Strada Feldioarei din Oradea.

Aceștia i-au vizitat miercuri (31 mai 2017) pe cei aproximativ 60 de copii din centrul de plasament și le-au adus în dar multe dulciuri, sucuri, produse de patiserie și le-au dotat cămara cu alimente neperisabile. După ce au făcut cunoștință cu micuții, tinerii liberali au petrecut timp cu aceștia, au jucat fotbal, au umflat împreună baloane, au cântat, au povestit și le-au promis celor mici ca vor mai veni în vizită.
Cei mici s-au arătat foarte bucuroși de vizita primită și s-au dezlipit cu greu de tinerii liberali alături de care au petrecut o după-masă frumoasă. Spre seară însă îi mai aștepta o surpriză: o comandă de pizza special pentru ei din partea TNL Bihor.
Pe această cale echipa TNL Bihor le urează tuturor copiilor La mulți ani fericiți și sănătoși!
Anca Grama Sas
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Le-a adus celor mici zâmbete și voie bună.

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 13:25:14 Ora de vară a Europei de Est