Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Concurs de creație literară ,,Lucian Blaga - spirit european” la C.N. ,,Avram Iancu” Ştei!

,,Destinul omului este creația!”

Concurs de creație literară ,,Lucian Blaga - spirit european” la C.N. ,,Avram Iancu” Ştei!

Cultura românească a perioadei interbelice aşază la loc de cinste personalitatea marelui gânditor, poet, om de cultură și artist, Lucian Blaga.

Poetul din Lancrăm se remarcă prin diversitatea speciilor și genurilor literare, de la poezie, teatru, eseuri, filosofie, memorialistică, preocupat de problema cunoaşterii şi a culturii si raportând omul la univers. Eugen Lovinescu îl aprecia pe marele poet ca ,,unul dintre cei mai originali creatori de imagini pe care l-a cunoscut literatura română până acum".
Din dorința de a încuraja și promova tinerele talente cu aplecare spre universul poeziei lui Blaga, a fost organizat Concursul de creație  literară ,,Lucian Blaga - spirit european", la CN ,,Avram Iancu" Ştei. De remarcat aportul deosebit al organizatorilor: director, prof. Cristian Andru, director adjunct, prof. Emanuel Coroiu, prof. Alina Niculae (creație  artistică), prof. Flori Crețiu (creație  literară - gimnaziu), prof. Inga Rusu (creație  literară - liceu), prof. Ioana Pordea (creație  literară - liceu), prof. Simona Crișan (creație  multimedia).
Aflat la cea de-a VII-a ediție, concursul a adunat în competiție 150 de lucrări din 20 de județe, București și Republica Moldova. S-au acordat premiile I,II, III și mențiune la toate secțiunile, dar şi 4 premii speciale din partea Inspectoratului Şcolar Județean Bihor şi din partea Clubului Copiilor și Elevilor, Ştei. La secțiunea poezie, concursul s-a desfășurat cu participare directă, iar la celelalte secțiuni, cu participare indirectă, prin poștă, participanții întrecându-se în a-şi dezvălui talentul şi spiritul competitiv prin compuneri, poezii, creații plastice, fotografii, prezentări PowerPoint, desene, eseuri libere, scurtmetraje, eseu filosofic.
Un moment inedit al acestei ediții a fost lansarea de carte a elevului Alexandru Nicolae Lazea, ,,Manuscrise", în strânsă colaborare cu eleva Raluca Popa, cea care a realizat toate desenele din carte, ambii elevi la CN ,,Avram Iancu" Ștei. Cartea cuprinde confesiuni despre micile poeme de început până la poeziile adunate în volumul ,,Manuscrise".
Fie ca setea de cunoaștere, spiritul competitiv și dorința de afirmare să atragă tinerele generații spre astfel de proiecte, astfel încât cele mai frumoase vise să devină realitate.
Profesor Petronela Heredea
 
,,Am scris acest volum de poezii din pură pasiune"
Alexandru Nicolae Lazea este numele meu, elev în clasa a XI-a, profil matematică-informatică, la Colegiu Național ,,Avram Iancu" din Ștei.
Am scris acest volum de poezii din pură pasiune, din dorința de a produce un stimul în sufletul tinerilor cărora le place să scrie. Emoția publicării volumului de debut a fost cu totul specială; sufletul îmi pulsa fericire în tot corpul, un vis îmi devenise realitate în sfârșit... Ce mult am așteptat și acum iată-mă în fața cărții mele, cu un stilou în mână, personalizând fiecare carte cu semnătura mea. Îmi place să cred în visuri, să lupt pentru ele și să muncesc atât de mult până când vor deveni realitate, la fel cum spune și Lorand Soares Szasz: ,,Muncește atât de mult și atât de bine încât, într-o zi, semnătura ta să fie numită autograf". Am visat, am muncit, am crezut în mine, iar acum nu-mi rămâne decât să cred și să visez în continuare pentru a-mi îndeplini și alte aspirații. Pe această cale, doresc să aduc mulțumiri conducerii Colegiului Național ,,Avram Iancu" pentru sprijinul financiar acordat, doamnelor profesor Mihaela Benchiș și Ioana Pordea pentru frumoasele cuvinte care se regăsesc pe coperta cărții și nu în ultimul rând, Ralucăi, cea care a îmbinat liricul cu graficul, realizând niște desene excepționale care se regăsesc atât  în carte, cât și pe coperta acesteia.
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concurs de creație literară ,,Lucian Blaga - spirit european” la C.N. ,,Avram Iancu” Ştei!

Trimite email
duminică, 27 septembrie 2026 la 02:08:24 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...