Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Pentru o viață mai bună și un mediu mai curat

Școala Gimnazială ,,Lucreția Suciu”

Pentru o viață mai bună și un mediu mai curat

Educația ecologică se bazează pe conștiința oamenilor și pe simțul responsabilității față de mediul înconjurător, pe acțiunile de protejare a tot ceea ce ne înconjoară.

Un rol important îl are cetățeanul, care trebuie să se implice activ, la început, prin acumularea de cunoștințe privind protecția mediului, ulterior, prin punerea în practică a acestor cunoștințe, De asemenea, încurajarea comportamentului ecologic reprezintă un deziderat, pentru realizarea căruia se luptă atât organismele de la nivel național, cât și cele de la nivel internațional. În ultimii ani, un accent important se pune pe dezvoltarea durabilă, pe promovarea unor politici sustenabile în ceea ce privește potențialul natural al unei regiuni, respectiv al întregii planete.
În opinia mea, pentru a avea rezultate pe termen lung, este necesar să promovăm educația ecologică într-o mai mare măsură, să dobândim atitudini și comportamente de protejare a mediului, încă de la vârste fragede. Prin urmare, educația ecologică s-ar impune ca o educație de bază, alături de acumularea de cunoștințe de specialitate și aplicarea acestora în viața noastră de zi cu zi.
Având în vedere toate cele amintite anterior, și în școala noastră a fost promovată această atitudine de protejare a mediului înconjurător, prin realizarea de activități pe teme ecologice. Iată câteva dintre acestea: Realizarea de colaje despre deșeuri și impactul acestora asupra mediului, despre reciclarea materialelor de diverse tipuri și importanța reciclării, despre protejarea biodiversității și măsurile pe care le putem lua pentru protejarea plantelor și animalelor; Acțiuni de igienizare efectuate pe malul râului Crișul Repede, în curtea școlii și în jurul școlii; Aplicarea de chestionare elevilor împărțiți pe grupe; Realizarea Calendarului evenimentelor ecologice; Reciclarea P.E.T.-urilor cu ajutorul aparatului TEPET; Influența omului asupra mediului; ,,Ziua Pământului de la A.... la Z" (dicționar de termeni ecologici și de protejare a mediului); ,,Maxime... ecologice"; Exerciții și jocuri pe diferite teme: ,,Planeta albastră - Pământul" , ,,Detectivii curățeniei", ,,Natura - casa mea", ,,Orașul meu/satul meu", ,,Fereastră spre lume: pădurea", ,,Protejează-mă!", ,,Secretele apei", ,,Plante și animale protejate", ,,Farmacia verde", ,,Pădurea veselă/pădurea tristă".
Pentru realizarea acestor activități, s-au aplicat metode predominant interactive: conversația, problematizarea, jocul de rol, studiul de caz etc.
Activitățile pe teme ecologice s-au realizat în săptămâna ,,Școala altfel", la orele de dirigenție, cu ocazia evenimentelor ecologice de peste an (de exemplu: Ziua Pământului, Ziua Internațională a Apei, Ziua Mondială a Animalelor, Luna Pădurii etc.).
Elevii au participat cu interes la aceste activități, deoarece le-a fost explicat faptul că atitudinea pe care o avem față de mediul înconjurător se reflectă în mod diferit și direct asupra calității vieții fiecăruia dintre noi.
Respectă și protejează natura!
Ce sentiment minunat trebuie să fie acela, când știi că gestul tău, oricât de mic și neînsemnat ar părea, este, de fapt, unul cu o mare relevanță pentru viitor!
O bucată de hârtie, un flacon de plastic, azi nu reprezintă mai nimic pentru mulți dintre noi, dar pentru viitorul nostru, ar putea face diferența!
Ecologia nu este doar un cuvânt pompos folosit în zilele noastre pentru ,,a da bine", ci un concept menit a ne schimba viața. Dacă am putea vedea în viitor cum ar arăta viața și planeta noastră, cred că am lua în serios tot ce ne învață Ecologia, chiar din acest moment! Suntem însă prea preocupați ,,de noi" și ,,de acum", și nu ,,de toți'' și ,,de mâine''! Cu pași mici, dar siguri, putem face schimbări, numai să nu fie prea târziu! 
Profesor Olariu Ramona
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Pentru o viață mai bună și un mediu mai curat.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 01:33:21 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.