Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Recorduri și curiozități geografice

În cadrul „Săptămânii educației globale”

Recorduri și curiozități geografice

La Școala cu clasele I-VIII “Octavian Goga” din Oradea s-a desfășurat, astăzi (luni, 17 noiembrie 2008), o activitate interactivă despre recorduri și curiozități geografice, ”o lecție interdisciplinară de geografie și limba engleză, de interculturalitate și spiritualitate, cuprinsă în cadrul “Săptămânii educației globale”, după cum a ținut să sublinieze profesoara de engleză, Dorina Pop, consilierul educativ al școlii.

 Protagoniștii manifestării au fost elevi din clasele a VI-a B de la “Octavian Goga” (îndrumați de profesoara de engleză, Dorina Pop și profesoara de geografie, Mihaela Biriș) și Liceul Teologic Greco-Catolic (însoțiți de profesoara de engleză, Adina Stancu-Radu), vechi parteneri de proiect.
Multiple valențe instructiv - formative
Privită din punct de vedere didactic, activitatea a avut multiple valențe instructiv - formative, dobândire de noi cunoștințe, consolidare și evaluare, precum și operare cu unele cunoștințe devenite instrumente pentru noi achiziții.    Metodele și procedeele euristice s-au îmbinat armonios cu munca în echipă, lucrul cu harta și atlasul geografic, filmulețul didactic, cu munca independentă și învățarea prin descoperire cu ajutorul internetului.
Prezentate în power point, recordurile și curiozitățile geografice au mobilizat continuu astfel încât, nimeni nu a “șomat”, interacțiunea dând impresia de competiție deschisă și foarte dinamică, elevii dovedind o bună stăpânire a limbii engleze, la nivel de conversație, dar și o bună orientare pe hartă și în atlas.
Partenerii au colaborat foarte bine, semn că și anul școlar trecut ei au cooperat excelent. La final, cu toții s-au bucurat de dulciurile oferite de gazde, ca o răsplată a muncii. (Ov.D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Recorduri și curiozități geografice.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 00:10:30 Ora de vară a Europei de Est