Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Salut cu satisfacție retrimiterea la Parlament a Legii învățământului profesional

O nouă victorie

Salut cu satisfacție retrimiterea la Parlament a Legii învățământului profesional

În cursul zilei de azi, președintele Iohannis a cerut reexaminarea de către Parlament a Legii învățământului profesional, respectiv Legea de aprobare a OUG 81/2016, și a acceptat solicitarea mea , transmisă săptămâna trecută Administrației Prezidențiale.

Motivația Președintelui a fost că legea, așa cum a fost adoptată de către Senat, diferă mult de cea trimisă de Camera Deputaților și „afectează cadrul normativ necesar pentru crearea unui sistem de învățământ profesional și dual coerent și deschiderea acestui sistem către operatorii economici, întrucât reduce nivelul de autonomie al școlilor în regim dual, elimină condițiile care vizau calitatea pregătirii realizate în cadrul practicii la agentul economic, elimină dispozițiile privind organizarea concursurilor pentru cadrele didactice din unitățile de învățământ dual".
Principalele solicitări, parte din ele regăsindu-se acum în cererea de reexaminare, se refereau la: includerea formării profesionale a adulților în cadrul învățământului profesional dual; necesitatea acreditării companiilor partenere, care „vizează calitatea pregătirii realizate în cadrul practicii la agentul economic. ..lipsa unor criterii de calitate în selectarea operatorilor economici implicați în activități de practică riscă să limiteze impactul pozitiv generat de formarea elevilor în școli cu regim dual"; menținerea în lege a unui orizont de timp legat de obținerea nivelurilor 4 și 5 pentru absolvenții nivelului 3, respectiv 4; posibilitatea finalizării studiilor liceale de către absolvenții unei școli profesionale; păstrarea necesității obținerii avizului consiliului de administrație al școlilor cu formare preponderentă în regim dual pentru depunerea de candidaturi pentru posturile didactice/catedrele vacante și rezervate.
Îmi exprim speranța că Parlamentul va profita de această ocazie pentru a aduce modificările necesare îmbunătățirii Legii învățământului profesional dual.
Florica Cherecheș,
deputat PNL Bihor

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 14:43:47 Ora standard a Europei de Est