Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Podul peste Peţ(e)a de la Universitate va fi înlocuit...

,,Podul de piatră s-a dărâmat...”

Podul peste Peţ(e)a de la Universitate va fi înlocuit...

În şedinţa din 11 iunie 2017, pe agenda Consiliului Local s-a aflat și un proiect de hotărâre cu indicatorii tehnico-economici ai noului pod peste Peţ(e)a de lângă Universitatea Oradea, care va înlocui podul existent, aflat într-o stare nesatisfăcătoare.

Podul are o vechime de peste 75 de ani, fiind construit în anul 1940, în anul 1950 el fiind lărgit. Potrivit notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea realizării obiectivului de investiţii „Construire pod peste Pârâul Peţ(e)a între Calea Armatei Române - Strada Universităţii, inclusiv demolare pod peste Pârâul Peţ(e)a între Calea Armatei Române - Strada Universităţii", în prezent podul prezintă o serie de degradări, trotuarele sunt la nivelul căii şi nu sunt delimitate decât prin stâlpişori metalici, astfel că podul nu mai prezintă siguranţă în desfăşurarea traficului, impunându-se executarea unui pod nou.
Conform indicatorilor tehnico-economici, noul pod va avea o lungime de 19,25 metri, o lăţime a carosabilului de 7 metri, la care se adaugă două trotuare de câte 2,40 metri, acestea incluzând şi piste de biciclete cu lăţimea de 1 metru, care vor asigura continuitatea pistelor existente în zonă.
De asemenea, indicatorii tehnico-economici ai podului ţin cont şi de noua linie de tramvai care se va construi pe malul Peţei.
Costul estimativ al investiţiei este de 1.477.315 lei, termenul de execuţie fiind de 4 luni.
„În afara acestui pod peste Peţ(e)a, anul viitor vom începe lucrările la un nou pod rutier, care să facă legătura între capătul Străzii Feldioarei dinspre Casa Copilului şi noul cartier care se va construi lângă Strada Ceyrat, cartierul Universităţii", a anunţat primarul Ilie Bolojan. (B.P.)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 13:20:33 Ora de vară a Europei de Est