Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Multiculturalitate și spiritualitate în spațiul școlar bihorean

Ieri, la C.C.D. Bihor

Multiculturalitate și spiritualitate în spațiul școlar bihorean

Inspectoratul Școlar județean și Casa Corpului Didactic Bihor a organizat, joi, 20 noiembrie 2008, în sala de proiecții a Casei Corpului Didactic Bihor, seminarul județean "Multiculturalitate și spiritualitate în spațiul școlar bihorean", activitate derulată în cadrul proiectului "Multiculturalitatea în spațiul bihorean", implementat de Inspectoratul Școlar și finanțat de Consiliul județean Bihor.

La acțiune au participat reprezentanți ai cultelor și liceelor teologice din Oradea. Din partea conducerii I.S.J. Bihor a onorat cu prezența prof. Akos Zoltan, inspector general adjunct.
Vorbitorii au apreciat drept benefică această primă întâlnire a reprezentanților liceelor teologice din Oradea, considerând că la fel de reușite și folositoare ar fi și întâlnirile dintre elevii acestor licee, pentru a afla cât de multe lucruri au în comun, indiferent de cult și etnie. Fiecare a pledat pentru toleranță și bună înțelegere, pentru respectarea credinței celuilalt, pentru unitate în diversitate.
Așa după cum îl cunoaștem, dl Florin Negruțiu, inspector școlar de specialitate, moderatorul întâlnirii, va găsi, cu siguranță, noi motive de reuniune atât pentru cadrele didactice de la aceste licee teologice, cât și pentru elevi.
E bine de știut că la întâlnirea de joi, au fost disponibili dialogului, deschiși pentru o relaționare întru dezvoltarea colaborării: dl Radu Rus, directorul Liceului Teologic Ortodox, “ep. Roman Ciorogariu”, dl Gabriel Floruț, reprezentant al Liceului Teologic Penticostal “Betel”, dna Zalder Eva Maria, de la Liceul Teologic Romano-Catolic “Szent Laszlo”, monsenior Kiss Albert, de la Episcopia Romano-Catolică, dna Szabo Zsuzsanna, de la Liceul Teologic Reformat “Lorantffy Zsuzsanna”, dl Olimpiu Todoreanu, din partea Episcopiei Greco-Catolice, dl Andrei Cristea, directorul Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea, precum și dl Vasile Gheorghe (de la Liceul Pedagogic “Iosif Vulcan” Oradea), o persoană neutră, gata să sprijine schimburile de experiență dintre dascălii și elevii acestor licee teologice orădene. (Ov. D.)

Trimite email
sâmbătă, 22 august 2026 la 21:17:42 Ora de vară a Europei de Est