Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Sinagoga Ortodoxă va găzdui Muzeul Evreilor

Primarul Ilie Bolojan a prezentat stadiul proiectului de reabilitare

Sinagoga Ortodoxă va găzdui Muzeul Evreilor

În cadrul conferinței de presă de marți, 25 iulie 2017, primarul Ilie Bolojan a prezentat stadiul proiectului de reabilitare a Sinagogii Ortodoxe ,,Aachvas Rein" de pe Str. Primăriei Nr. 24.

Indicatorii tehnico-economici privind realizarea obiectivului ,,Conservare şi restaurare Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein, continuare lucrări autorizate cu A.C nr. 967/2013 - Reabilitare clădire, împrejmuire și reconversie în spațiu muzeal" au fost aprobați în ședința Consiliului Local de astăzi (marți - n.n.).
Valoarea estimată a investiției este de 439.440 lei + TVA.
,,La acest proiect vom acționa în două etape: prima cuprinde lucrările la fațadă, lucrări interioare, tencuieli și finisaje, iar cea de-a doua etapă va consta în amenajarea muzeală, respectiv în achiziția mobilierului și a obiectelor muzeale. Scopul nostru este ca pe 9 octombrie 2018, de Ziua Holocaustului, înainte de Ziua Orașului Oradea, să deschidem acest Muzeu al Evreilor", a spus primarul Ilie Bolojan.
În realizarea planului expozițional, dar și în achiziția obiectelor care vor fi expuse în spațiul Sinagogii ,,Aachvas Rein", comunitatea evreilor va avea un rol important prin atragerea de parteneri și instituții muzeale din străinătate. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:38 Ora de vară a Europei de Est