Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Harta interactivă cu străzile din Oradea afectate de lucrările la rețeaua de termoficare

Pentru informarea dumneavoastră

Harta interactivă cu străzile din Oradea afectate de lucrările la rețeaua de termoficare

În condițiile în care traficul rutier din Municipiul Oradea este afectat de lucrările de înlocuire şi modernizare a rețelei de termoficare, Primăria Oradea pune la dispoziţia cetăţenilor o hartă online, care prezintă străzile pe care se desfăşoară aceste lucrări.

Harta este interactivă, cetăţenii având posibilitatea să vadă care sunt străzile afectate de lucrări și restricţiile de circulaţie existente pe acestea, astfel încât să poată evita o anumită zonă.
Harta este actualizată cu situaţia lucrărilor pentru săptămâna în curs, semnificaţia marcajelor fiind următoarea:
- cu galben sunt marcate acele străzi pe care circulația rutieră este deschisă, dar pe care se circulă cu unele restricții;
- cu roșu sunt marcate străzile pe care traficul rutier a fost suspendat parțial (o bandă sau un sens de mers) sau total.
Cetăţenii pot obţine informații suplimentare asupra situaţiei de pe străzile afectate de lucrări în momentul în care fac click pe o stradă marcată cu una dintre culori.
Harta va fi actualizată săptămânal sau ori de câte ori situația din teren o va impune.
Harta poate fi consultată la adresa: https://goo.gl/4VcE1E
(B.P.)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 20:51:28 Ora de vară a Europei de Est