Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Filozofia, poezia şi muzica - un mănunchi de flori dedicat Doamnei noastre

Limba Română, sărbătorită la Biblioteca Judeţeană

Filozofia, poezia şi muzica - un mănunchi de flori dedicat Doamnei noastre

Bibliteca Judeţeană „Gheorghe Şincai" a fost, marţi, 29 august 2017, gazda unui eveniment cultural dedicat Limbii Române.

Sărbătorită în întreaga ţară, precum şi în Republica Moldova, la data de 31 august, Limba Română a fost onorată şi la Oradea cu prezenţa unor oameni de cultură, profesori, medici, şefi de instituţii publice şi cetăţeni care s-au alăturat organizatorilor în strădania de a pune în valoare identitatea şi însemnătatea lingvistică de excepţie a poporului român. Subliniind ideea că identitatea fiecărui popor este dat nu de pământul pe care-l locuieşte, ci de limba pe care o vorbeşte, profesor Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene a deschis întâlnirea de suflet în prezidiul căreia s-au aflat, alături de domnia sa, iniţiatoarele proiectului, doamna inginer Mioriţa Săteanu şi poeta Mihaela Dindelegan, precum şi episcopul greco-catolic de Oradea, PSS Virgil Bercea. „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim", a evocat înalta faţă bisericească, ca un ecou peste veacuri al vocii poetului Gheorghe Sion.
Şi pentru că limba română se evidenţiază prin gânditorii săi de excepţie, bibliotecarii Iolanda Demian şi Radu Deme au adus în atenţia publicului o figură emblematică a filozofiei şi literaturii române: Emil Cioran, scriitor stabilit la Paris şi devenit apatrid, dar recunoscut şi onorat post mortem ca membru al Academiei Române. „Cioran şi muzica", tema prelegerii dedicate marelui gânditor a fost selectată pornind de la cartea cu acelaşi nume aparţinând fratelui acestuia, Aurel Cioran, o carte de antologie, care cuprinde unele dintre cele mai profunde idei şi cugetări ale lui Emil Cioran. „Muzica este mijlocul prin care ne vorbeşte timpul", spunea Cioran, accentuând: „Mă încântă şi mă omoară de bucurie misterul muzical care zace în mine".
Limba Română a fost onorată la Biblioteca din Oradea şi prin versuri ale poeţilor, interpretate muzical de artiştii invitaţi la eveniment: Adina Hodişan, Liliana Ioniţă Budău, Raul Silaghi, Alexandrina Chelu şi Maria Matei.  „Cel mai frumos omagiu pe care-l putem aduce Limbii Române este să o vorbim corect", a subliniat una dintre artiste. Întrucât limba română nu este respectată de toţi vorbitorii săi, doamna inginer Mioriţa Săteanu a făcut o trimitere la fenomenul degradării constante a limbajului unora dintre mai tinerii noştri concetăţeni, iar poeta Mihaela Dindelegan a dat citire unui sonet propriu compus pe această temă, sonet din care reţinem o strofă:
,,De-ar fi să doară pietrele cum dor
Cuvintele în limba ţării mele
Ne-am aşeza-n amonte de izvor
Şi nici în glumă n-am lovi cu ele".
În încheiere, poetul Aurel Horgoş a dedicat o odă Doamnei noastre: Limba Română.
R. P.
Foto: Eugen Ivuţ

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 11:41:39 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.