Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Te Deum pentru începerea cursurilor în noul an școlar (X)

Duminică, la Biserica Sf. Apostol Andrei din Oradea

Te Deum pentru începerea cursurilor în noul an școlar (X)

Din 2008, la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Oradea, în duminica dinaintea primei zile de școală din noul an școlar, se săvârșește slujba Te Deum prin care este invocată mila lui Dumnezeu ca să se reverse asupra școlarilor, asupra părinților și asupra dascălilor lor în noul an școlar.

La Liturghia și la slujba Te Deum de duminică, 10 septembrie 2017, părinții parohi, părintele vicar Vasile Bota și părintele dr. Ion Alexandru Mizgan l-au avut alături pe fostul coleg de seminar și facultate, părintele Ciprian Rus de la Cluj, care ne-a pus la suflet cuvântul de învățătură.
În cuvântul de învățătură, părintele Ciprian Rus a făcut trimitere la Slujba Te Deum, la legătura dintre biserică și școală, dar și la Sfânta Cruce, pentru că joi, 14 septembrie, urmează să sărbătorim Înălțarea Sfintei Cruci (o sărbătoare cu post negru, după cum scrie în calendar).
,,În momentul în care privim Crucea, vedem toate semnele cardinale ale acestei lumi; vedem brațele primitoare ale Domnului Hristos care pe fiecare dintre noi ne îmbrățișează cald, indiferent de cât suntem de bogați sau de săraci, cât suntem de pregătiți sau mai puțin pregătiți, de culoarea pielii noastre, indiferent de  apartenența religioasă pe care o avem. Se spune frumos în Apostolul de azi (duminică - n.n.), ni se spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său Unul Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică".
Concluzionând vom spune că slujitorii sfântului altar s-au rugat duminică bunului Dumnezeu ,,să le deschidă școlarilor mintea și cugetul și să lumineze inima lor spre primirea învățăturilor celor bune; pentru ca să sădească în inima acestor școlari începutul înțelepciunii, frica Sa cea Dumnezeiască și prin ea să izgonească din inimile lor ușurătățile tinereții și să lumineze mintea lor ca să se abată de la rău și să facă binele; pentru ca să deschidă mintea lor spre a pricepe și a ține minte toate învățăturile cele bune și folositoare; pentru ca să le dea lor înțelepciunea care stă la tronul Lui și să o sădească în inimile lor ca să-i învețe ce este bine plăcut înaintea Lui, pentru ca să sporească ei cu înțelepciunea și cu vârsta spre slava lui Dumnezeu; pentru ca în înțelepciune și în dreaptă credință să fie bucurie și mângâiere părinților și întărire bisericii noastre ortodoxe".
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Te Deum pentru începerea cursurilor în noul an școlar (X).  

Trimite email
duminică, 25 octombrie 2026 la 04:05:30 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

În dar... pentru toți!

Multe flori de primăvară, în dar... și un dar pentru cele 120 de milioane...
De dragul milioanelor!
Vă mulțumesc cu plecăciune, domnilor!
Prietenilor, colaboratorilor și cititorilor noștri dragi, care își iau din timpul lor liber de zi cu zi și din noaptea albastră... spre a ne lectura!
Al Dumneavoastră...
OviDan
 
 ***
 
Dacă în 24 martie 2026, ne bucuram de cele 120 de milioane, astăzi, acum (25 octombrie 2026, ora 2.02), suntem la fel de încântați de cele 150 de milioane (150.384.241) de vizualizări!