Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Ziua a doua a FITO 2017

Luni

Ziua a doua a FITO 2017

Festivalul Internațional de Teatru Oradea a fost deschis cu un ropot de aplauze pentru premiera spectacolului „Regele Cerb", o adaptare după basmul teatral al lui Carlo Gozzi, regizat de Alexandru Colpacci la Teatrul ,,Regina Maria".

În cadrul ceremoniei de deschidere s-a înmânat și premiul „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte", care, la hotărârea juriului format din redactorul-șef al Revistei Familia - Ioan Moldovan și criticii de teatru Claudiu Groza și Elisabeta Pop, a fost oferit doamnei Crista Bilciu, pentru textul „Sub-Soul".
Astăzi, 25 septembrie, în a doua zi de festival, vă invităm să vă bucurați de patru spectacole extraordinare. Ziua va începe de la ora 17.00, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor (fosta sală studio) cu un one-woman show scris și regizat chiar de câștigătoarea „Concursului de creație dramatică", doamna Crista Bilciu. Spectacolul „Pe jumătate cântec" spune povestea Francescăi (Anda Saltelechi), urmărind parcursul vieții sale de la 5 până la 33 de ani, în nouă tablouri, fiecare surprinzând o vârstă, un univers, o întâmplare dintre cele care contează şi care pot modela sau frânge un destin.
De la ora 19.00 spectatorii sunt invitați la Sala Mare a Teatrului pentru a se bucura de cel mai iubit musical al Teatrului ,,Regina Maria": „Scripcarul pe acoperiș". De la aceeași oră, la Sala Arcadia, „Alte trei surori" plâng, râd, dansează, iubesc şi aşteaptă... publicul pentru a împărtăși emoția spectacolului. O producție a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu" din Petroșani, în distribuția căreia o veți putea revedea pe Simona Codreanu, care a jucat timp de doi ani și pe scena teatrului orădean.
Seara se încheie cu un spectacol al Teatrului Municipal Baia Mare: „Edmond", după David Mamet, regia Andrei Dinu, care se va juca de la ora 21.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o odisee dureroasă, în care protagonistul acumulează trăiri și senzații, traversând bordeluri și cluburi de noapte, fără a-și pierde forța, fie ea și cinică, de a visa.
Vă așteptăm să fiți alături de noi și să vă bucurați de magia spectacolului în fiecare zi a Festivalului Internațional de Teatru Oradea. Lăsați pentru câteva zile realitatea să cadă pe planul secund și permiteți fanteziei și universului imaginar să-i ia locul. 
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10.00 - 19.00, iar în weekend între orele 10.00-13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Dometi Florina,
secretar literar

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:09 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.