Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Miercuri - „Un om prevenit, un om salvat!”

În Săptămâna Prevenirii Criminalității

Miercuri - „Un om prevenit, un om salvat!”

Activități menite să prevină furturile și înșelăciunile au fost desfășurate de polițiștii bihoreni în gări, piețe, zone publice aglomerate, la blocurile de locuințe, dar și cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, în cea de-a treia zi a Săptămânii Prevenirii Criminalității.

Miercuri, 4 octombrie 2017, polițiștii bihoreni au continuat activitățile preventive organizate cu prilejul Săptămânii Prevenirii Criminalității, tema specifică a acestei zile fiind prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului.
Astfel, începând cu ora 9.30, în stația C.F.R. Oradea, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor în colaborare cu polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Feroviare Bihor au desfășurat o activitate pentru prevenirea furturilor de la pasageri, sub genericul „Un om prevenit, un om salvat!".
În acest context, polițiștii de prevenire, proximitate și de la transporturi bihoreni i-au informat pe călătorii din Gara orădeană cu privire la consecințele unui comportament neglijent, despre cum să își protejeze bunurile personale atunci când călătoresc, în spațiile publice aglomerate, polițiștii accentuând importanța propriei atitudini în prevenirea infracțiunilor de furt.
De asemenea, în intervalul orar 10.00 - 11.30, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea au desfășurat o acțiune de distribuire de materiale informativ-preventive realizate în cadrul Campaniei preventive  „Hoții sunt creativi, fii preventiv!" în zona Centrului Civic din Municipiul Oradea, într-un centru comercial cu aflux mare de cetățeni și la Piața Cetate.
Polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni au interacționat cu cetățenii, le-au transmis sfaturi utile pentru a nu cădea victime infracțiunilor de furt din locuință și le-au înmânat pliante cu recomandări în acest sens.
Totodată, polițiștii bihoreni au testat vigilența locatarilor din zonă, prin organizarea unor simulări de pătrundere în blocurile de locuințe din zonă prin declinarea unor calități oficiale.
Tot miercuri, în sala de festivități a Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, polițiștii de prevenire, proximitate și cei ai Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o întâlnire cu reprezentanții unor asociații de proprietari de pe raza Municipiului Oradea, pe tema prevenirii furturilor din locuințe și pentru prevenirea infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Accidentul". Cu această ocazie au fost distribuite și materiale informativ preventive realizate în cadrul campaniei preventive „Hoții sunt creativi! Fii preventiv!", desfășurată în colaborare cu Groupama Asigurări.
De asemenea, poliţiştii de proximitate și cei de la posturile rurale de poliție din Judeţul Bihor au desfăşurat acţiuni de informare privind  prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, în funcţie de specificul localităţii şi tipul de activitate planificat, având ca parteneri de activități preventive reprezentanți ai asociaţiilor de proprietari, ai unor societăţi comerciale sau asociaţii de pensionari.
Comisar-şef de poliţie Ioana Indrieş,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Miercuri - „Un om prevenit, un om salvat!” 

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 23:51:16 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.