Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

E.S. Andrei М. Grinkevich, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Belarus s-a întâlnit cu prefectul Ioan Mihaiu

În vizită oficială, în Bihor

E.S. Andrei М. Grinkevich, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Belarus s-a întâlnit cu prefectul Ioan Mihaiu

Astăzi, 11 octombrie 2017, ora 12, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Bihor a avut loc o întrevedere între Ioan Mihaiu, Prefectul judeţului Bihor și Andrei М. Grinkevich, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Belarus în România.

Delegația județului Bihor a avut în componența sa pe domnul Ioan Mihaiu - prefectul judeţului Bihor, pe preasfinţitul părinte Sofronie Drincec - episcop al Oradiei, pe domnul Pasztor Sandor - preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor şi pe domnul Ilie Bolojan - primar al municipiului Oradea.
Vizita în judeţul Bihor a avut ca scop întărirea relațiilor de colaborare și comunicare cu reprezentanţii instituțiilor și autorităților publice din județul Bihor, precum și ai comunității locale.
În cadrul vizitei, membrii delegației județului au prezentat avantajele competitive ale județului Bihor din punct de vedere economic, turistic şi al deschiderii manifestate faţă de mediul de afaceri. De asemenea, au fost abordate teme legate de inițierea dezvoltării unor relații de colaborare în domeniul agricol, cum ar fi producția de utilaje agricole, precum și în domeniul cultural, educațional, ecumenic și turistic. 
S-a reiterat de asemenea susținerea pentru colaborarea româno-belorusă în județul Bihor, care se poate materializa prin proiecte investiționale sau transfer de expertiză din care pot beneficia ambele comunități.
Ambele părţi au apreciat în sens pozitiv schimbul de informaţii din cadrul întrevederii, manifestând un interes crescut pentru o bună colaborare în continuare.
Cancelaria Prefectului judeţului Bihor

Trimite email
sâmbătă, 22 august 2026 la 22:00:08 Ora de vară a Europei de Est