Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Poziția publică a prefectului județului Bihor, Ioan Mihaiu, cu privire la greva OTL

Comunicat privind

Poziția publică a prefectului județului Bihor, Ioan Mihaiu, cu privire la greva OTL

Prefectul județului Bihor, în calitate de garant al respectării legii și ordinii publice la nivel local, solicită deblocarea de îndată a situației generate de greva angajaților SC Oradea Transport Local SA.

În primul rând, se impune respectarea asigurării serviciilor de transport în comun cu minimum o treime din activitatea normală, astfel cum prevede Art. 205 din Legea dialogului social nr. 62/2011. În lipsa asigurării acestei condiții, greva nu este permisă, putând fi declarată ilegală de către instanța competentă, atrăgând răspunderea și posibilitatea sancționării angajaților.
În acest sens, prefectul solicită angajaților aflați în grevă să se abțină de la orice acțiune de natură să împiedice continuarea activității de către personalul care nu participă la grevă.
De asemenea, prefectul solicită reluarea discuțiilor de negociere în vederea soluționării conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de aceeași lege.
Prefectul județului Bihor face apel la responsabilizarea atât a angajaților OTL cât și a administrației locale în vederea diminuării efectelor negative provocate de acest blocaj în sistemul de transport public din Oradea.
În speranța intrării în legalitate şi respectării limitelor legale ale procesului de grevă, prefectul județului Bihor își arată întreg sprijinul și interesul pentru soluționarea acestei situații care cauzează un înalt grad de disconfort în rândul cetățenilor.
Cancelaria Prefectului judeţului Bihor

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 16:15:01 Ora de vară a Europei de Est