Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Păcăleală sau dulciuri?

Trick or treat?

Păcăleală sau dulciuri?

Chiar dacă nu este o sărbătoare tradiţional românească, noi, am profitat de ocazia de a descoperi câteva activităţi interesante.

Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie.
Elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga" din Oradea, îndrumaţi de Alexandra Dărăban, învăţătoarea clasei, au participat la mai multe activităţi care au marcat sărbătoarea Halloween-ului. Printre probele la care au participat copiii se numără ,,Castelul bântuit", o poveste antrenantă şi amuzantă, copiii împărţiţi pe echipe au desenat o secvenţă din  povestea ,,Pisicile negre şi dovleceii înfricoşători", activitate practică în care copiii au decupat şi au lipit pentru a crea împreună o atmosferă specifică acestei sărbători, ,,Cel mai înfricoşător costum"-parada costumelor şi ultima activitate, ,,La colindat", copiii au intrat din clasa în clasă şi au întrebat ,,Trick or treat?" (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare; dacă nu li s-au dat dulciuri, persoanei/clasei colindate i s-a jucat o farsă.
La sfârşitul probelor, copiii au primit dulciuri.
Elevii costumaţi în fantome, prinţese, mumii, vrăjitoare, zombi au marcat astfel o sărbătoare amuzantă, având în acelaşi timp o încărcătură emoţională puternică, cei mici încercând să se pună în pielea personajelor. S-au distrat,  s-au întrecut în probe şi au învăţat să creeze diverse decoraţii, accesorii care să le dezvolte motricitatea fină, creativitatea şi puterea de concentrare.
Prof. Alexandra Dărăban
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Păcăleală sau dulciuri?

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 20:56:52 Ora de vară a Europei de Est