Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Viceprimarul Mircea Mălan a premiat cuplurile care au sărbătorit Nunta de Aur

Joi,

Viceprimarul Mircea Mălan a premiat cuplurile care au sărbătorit Nunta de Aur

Joi, 16 noiembrie 2017, în sala festivă „Traian Moşoiu", Primăria Oradea, prin Compartimentul de Stare Civilă, în baza HCL nr.68/2008, a organizat a cincea festivitate de premiere din anul 2017 a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul în municipiul Oradea.

Cu această ocazie au fost invitate un număr de 59 de familii care şi-au sărbătorit „Nunta de Aur". Acestea au fost felicitate de viceprimarul Mircea Mălan, prin acordarea unei diplome de fidelitate, însoţită de un premiu în bani în cuantum de 500 lei.
„Este un prilej pentru noi să vă mulțumim pentru exemplul pe care ni l-ați dăruit, cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume în care se spune foarte des că ceea ce se construiește astăzi, ceea ce se gândește astăzi, ceea se simte astăzi este doar pentru o perioadă scurtă și că proiectele, sentimentele și lucrurile făcute în perioada asta nu înving în lupta cu timpul. Dumneavoastră ne convingeți că acest lucru nu este adevărat. Ne-ați arătat că cincizeci de ani stând unul lângă celălalt, trecând peste dificultățile pe care cu siguranță le-ați întâlnit în viață, puteți fi pentru noi, așa cum am spus, un bun exemplu de ceea ce înseamnă respect, ceea ce înseamnă încredere, ceea ce înseamnă iubire", a spus viceprimarul Mircea Mălan.
La sfârșitul festivității, unul dintre cei sărbătoriți astăzi a mulțumit primăriei pentru evenimentul organizat cu prilejul acestui popas important al vieții celor ajunși la bătrânețe, subliniind faptul că acest gest înseamnă că primăria într-adevăr crede și promovează valorile familiei.
Primăria Oradea reamintește cetăţenilor municipiului Oradea că, în conformitate cu HCL nr. 867/2005, se acordă un premiu în bani  în valoare de 1.000 lei persoanelor care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani şi au domiciliul în municipiul Oradea.
Compartimentul de Stare Civilă primeşte în continuare cereri la camera 12, parter, în clădirea primăriei. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0259/408824. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 20:24:34 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)