Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Copilul în lumea științelor, iar educatoarele... în al nouălea cer(c)!

Vineri, la Grădi. Nr. 49, Cerc pedagogic

Copilul în lumea științelor, iar educatoarele... în al nouălea cer(c)!

Când am ajuns, vineri (17.11.2017), la Grădinița Nr. 49, structură a Grădiniței Nr. 30 - ,,Mugurel", educatoarele participante la Cercul pedagogic, coordonat de responsabilii de cerc, prof. Georgeta Bara și Anuța Boroș, erau în al nouălea cer(c), cum se spune.

Adică... dansau de mama focului, în cerc, câte una, câte două, care cum... O atmosferă incendiară, pusă la cale cu concursul celor doi responsabili...
O să vi se pară neverosimil sau nepotrivit, dar nu exagerăm deloc (imaginile vorbesc), iar atmosfera și manifestările se încadrau perfect în programul cercului. O să înțelegeți exact cum stau lucrurile dacă vă vom spune la ce se referă temele 3-4: Frumosul, armonia, sunetul și ritmul, ca valori ale artelor, respectiv Educația copilului în spiritual valorilor naționale.
Prezentarea teoretică (făcută de Lucia Negrău și Gabriela Dume) a fost urmată de aplicații practice, tocmai ceea ce vă spuneam noi că am găsit la intrare: se făceau aplicații în și pe ringul de dans. Tot la acest punct, invitații din cadrul Filarmonicii (patru instrumentiști) au fost protagoniștii jocului de euritmie. În deschidere, la prezentarea teoretică și practică a primelor două teme și-au dat concursul Lenuța Ruje - Anca Pătcaș; activitățile filmate au fost ,,traduse" de Daniela Bar, iar despre stilurile senzoriale și implicarea lor în învățare, a vorbit și exemplificat Loredana Cionca.
,,Ne-ați găsit jubilând, exersând, dansând. Înainte am avut și patru instrumentiști de la Filarmonică, ne explică doamna director Georgeta Bara (directorul Grădiniței Nr. 30). Cercul pedagogic de azi presupune interacțiuni variate între cadrele didactice din grădinițele situate pe malul stâng al Crișului Repede, iar temele cercului pedagogic din acest semestru (cinci la număr) sunt generoase și presupun o altă abordare decât cea cu care am fost obișnuite până acum. În noua viziune și strategie se spune că preșcolarii pot fi încurajați să efectueze experimente simple, să utilizeze în condiții de securitate maximă diferite instrumente sau echipamente, bineînțeles toate adaptate la nivelul lor de înțelegere, potrivit vârstei. Specialiștii în educație au căzut de acord asupra faptului că stilul de învățare diferă de la o persoană la alta, iar prin proiectul ,,Românii mici cu inimi mari", am încercat să valorificăm zestrea folclorică a neamului românesc, să educăm copiii în spiritul dragostei și respectului față de valorile tradiționale și să ducem mai departe tradițiile. După pauză o să ne vedeți și lucrând pe ateliere".
Cei circa 70 de participanți la cercul pedagogic (după aprecierea doamnei director) păreau a forma o singură echipă, un singur colectiv, socializau perfect și dialogau firesc, fără granițe!
Sperăm ca imaginile să ne ajute, să confirme aprecierea noastră.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (81 de poze), accesați Galeria foto: Copilul în lumea științelor, iar educatoarele... în al nouălea cer(c)!

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 05:14:35 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.