Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Dezvelirea Statuii lui Ion I. C. Brătianu

Vineri, 24 noiembrie, în Parcul Brătianu

Dezvelirea Statuii lui Ion I. C. Brătianu

Primăria Municipiului Oradea organizează vineri, 24 noiembrie 2017, o serie de manifestări publice prilejuite de dezvelirea Statuii lui Ion I. C. Brătianu, amplasată în Parcul Brătianu din Oradea. La realizarea statuii a lucrat sculptorul Radu Ciobanu, cel care a câștigat concursul organizat de municipalitate.

Dezvelirea acestei statui face parte dintr-un ciclu de evenimente prin care Primăria Oradea dorește să marcheze Centenarul Marii Uniri. Ion I.C. Brătianu a fost prim-ministru al României într-o perioadă în care s-au întâmplat evenimente istorice importante, având un rol major în Marea Unire din 1918. În data de 24 noiembrie a acestui an se vor împlini 90 de ani de la moartea lui.
 În acest sens vă invităm să ne onorați cu prezența la festivitățile dedicate zilei de 24 noiembrie, începând cu ora 13.00, după următorul program:
13.00 – 13.05 Parcul Ion I. C. Brătianu Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv
13.05 – 13.07 Intonarea Imnului Naţional al României
13.07 – 13.10 Dezvelirea Statuii lui Ion I. C. Brătianu
13.10 – 13.20 Slujba de sfințire a Statuii lui Ion I. C. Brătianu
13.15 – 13.40 Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de: primarul municipiului Oradea – Ilie Bolojan, un istoric (invitat al instituţiei) și de sculptorul monumentului (invitat al instituției)
13.40 – 13.50 Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia Ion I. C. Brătianu
13.50 – 13.55 Realizarea dispozitivului de defilare
13.55 – 14.00 Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului
De asemenea, de la ora 16.00, în Sala mare a Primăriei Oradea va avea loc o conferință de prezentare a personalității marcante a lui Ion I.C. Brătianu. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 20:16:27 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)