Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La plantare de puieți de stejar roșu în cantonul silvic ,,Goroniște” din cadrul Ocolului Silvic Tinca

Elevii din clasa a IX-a C de la Lic. T. ,,Nicolae Jiga”, Tinca

La plantare de puieți de stejar roșu în cantonul silvic ,,Goroniște” din cadrul Ocolului Silvic Tinca

Orice om ar trebui să construiască în viață măcar o casă, să crească copii, dar și să planteze măcar un pom, să lase în urma lui ceva trainic de care cei de după el să se folosească cu drag.

Și noi, elevii din clasa a IX-a C de la Liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga" din Tinca, animați de dorința de a face cât putem mai mult pentru natura înconjurătoare, îndrumați de profesori responsabili și inimoși, am avut în 20 noiembrie 2017 o activitate de plantare de puieți de stejar roșu în cantonul silvic ,,Goroniște" din cadrul Ocolului Silvic Tinca. Activitatea se înscrie într-o suită de acțiuni din cadrul proiectului național Ecoprovocarea, aflat la a II-a ediție, proiect la care am fost înscriși de diriginta noastră, doamna profesoară Madear Viorica-Ana.
Acțiunea a început cu câteva recomandări și sfaturi pe care ni le-a dat domnul inginer silvic Moisa Madear, legate de importanța pregătirii corespunzătoare a terenului, respectiv a gropilor unde urmează să se planteze puieți, iar apoi tot câte doi, în perechi, am plantat câte doi-trei puieți de stejar roșu, astfel că la sfârșit, am reușit să numărăm șaizeci de puieți, pe care sperăm să-i revedem la primăvară prinși, să ne bucurăm de creșterea lor. La finalul activității domnul șef de ocol Gabor Cosmin ne-a felicitat, recomandându-ne să revenim la primăvară să vedem rodul muncii noastre, iar d-l pădurar titular de canton silvic, Ghiță Tărău ne-a servit  cu un bograci deosebit de gustos. Atmosfera generală a fost de bucurie și de mulțumire pentru lucrul bine făcut.
Andreea Tirla
Foto: Radu Pafca

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 02:51:30 Ora de vară a Europei de Est