Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

,,Să redescoperim, să redefinim, să recâștigăm încrederea, unitatea și obiectivele naționale comune!”

Ceremonialul militar religios de Ziua Națională a României

,,Să redescoperim, să redefinim, să recâștigăm încrederea, unitatea și obiectivele naționale comune!”

,,Să redescoperim, să redefinim, să recâștigăm încrederea, unitatea și obiectivele naționale comune!" L-am citat pe domnul prefect Ioan Mihaiu.

La Oradea, Ziua Națională a României a fost sărbătorită, ca de obicei, în Parcul 1 Decembrie, sub privirile Ostașului Român (eliberator), printr-un Ceremonial militar religios, organizat de Instituția Prefectului Bihor și Garnizoana Oradea, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, Primăriei Oradea și al structurilor din sistemul național de securitate și din Garnizoana Oradea.
Mai întâi, domnul prefect ne-a făcut cunoscut mesajul transmis către țară și poporul român de către prim-ministrul României, dl Mihai Tudose.
,,Misiunea noastră este să contribuim în mod concret la dezvoltarea României"
,,Sărbătorim Ziua Națională, Ziua Marii Uniri de la 1918 cu încrederea și speranța confirmării unei noi pagini de istorie pentru România, pentru români. 1 Decembrie 1918 a făcut ca România să devină unită și respectată, iar istoria a demonstrat că acest moment a deschis drumul către o perioadă de modernizare a țării. Misiunea noastră este să contribuim în mod concret la dezvoltarea României și să asigurăm servicii publice mai bune, asistență medicală de calitate, un sistem de educație performant, infrastructură adaptată nevoilor actuale și prosperitate fiecărui român. 1 Decembrie le-a adus românilor demnitate și împlinirea idealului național. Centenarul Marii Uniri (CMU) este angajamentul nostru pentru redefinirea valorilor naționale. CMU va fi nu doar un moment de marcare a istoriei, ci mai ales un punct de reper pentru repunerea la locul cuvenit a identității naționale", se mai spune în mesajul premierului României.
,,Să aniversăm cu mândrie această zi"
În ceea ce-l privește pe domnul prefect Ioan Mihaiu, domnia sa a fost scurt și la obiect: ,,Aș vrea să vă îndemn astăzi (vineri - n.n.), pe voi toți, să aniversăm cu mândrie această zi marcantă din istoria poporului nostru, să redescoperim, să redefinim, să recâștigăm încrederea, unitatea și obiectivele naționale comune, pentru un viitor prosper, frumos, luminos și liniștit al copiilor noștri și al nostru".
,,Drumul spre Alba Iulia a început la Oradea"
În cuvântul său liber exprimat la microfon, istoricul orădean Ioan Zainea și-a focusat discursul pe orașele Marii Uniri, dorind să ne convingă cum că și Oradea, ca și alte orașe, precum: Chișinău, Cernăuți, Arad și Sibiu ar trebui să poarte acest titlu nobil de oraș al Marii Uniri, alături de cele trei nominalizate și recunoscute: București, Iași și Alba Iulia.
,,Drumul spre Alba Iulia a început la Oradea. A început în 12 octombrie 1918, când în casa avocatului Aurel Lazăr, fruntași politici de atunci ai românilor au conceput și au adoptat Declarația de autodeterminare a națiunii române, a poporului român din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. La Oradea s-a înființat unul din primele consilii naționale românești la 3 noiembrie 1918, Consiliul Național condus de A. Lazăr, secondat de viitorul episcop Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Nicolae Zigre junior și alții, consiliu care a pregătit preluarea treptată a administrației Comitatului Bihor de atunci, dar a și pregătit participarea exemplară și consistentă a Bihorului la Adunarea de la Alba Iulia. Oradea și Bihorul au fost bine reprezentate la Alba Iulia: de 108 delegați oficiali, în Sala Unirii, între cei 1.228 de delegați oficiali, plus alte câteva sute de bihoreni s-au aflat pe Platoul Romanilor, între cei peste 100.000 de români, care au validat actul Unirii. Apoi, Oradea are în spațiul său urban o serie de lucruri ale memoriei Marii Uniri: o Piață a Unirii, o Piață Ferdinand, statuie dedicată Reginei Maria, are un parc 1 Decembrie, un monument dezvelit vineri, dedicat artizanului Marii Uniri de la 1918, Ion I.C. Brătianu".
În încheierea alocuțiunii sale, distinsul nostru istoric a îndemnat la înțelegere și toleranță în spațiul nostru cultural orădean și bihorean în sensul că ,,activitățile să aibă loc cu demnitate, cu înțelegere și respect și pentru cei care nu împărtășesc sentimentele românilor".
Jurământul iubirii
Așa după cum am consemnat și am publicat ieri pe pagina de Educație Facebook ovidan, în cadrul ceremonialului, am avut parte și de un moment mai puțin obișnuit: sublocotenentul Pal Adrian, din cadrul Centrului Militar Județean Bihor, a depus jurământul iubirii în fața iubitei sale, domnișoara Tărău Minodora Maria pe care a cerut-o să-i fie soție.
,,Domnule prefect, sunt sublocotenent Pal Adrian, vă rog să-mi permiteți să iau cuvântul: Pe data de 25 octombrie 2012, am depus jurământul de credință față de țară, față de România. Astăzi, 1 Decembrie 2017, în fața Dumneavoastră și a tuturor celor prezenți, vreau să depun jurământul iubirii". Îngenunchind în fața iubitei sale i-a declarat iubirea și a cerut-o de soție. ,,Jur să te iubesc din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea mea. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
Domnișoara Tărău Minodora Maria, vrei să fii soția mea?" ,,Da!"
Urgent, Adrian i-a pus inelul pe deget, în timp ce Dan Bittman cânta (în difuzoare): ,,Ți-am dat un inel!"
La rându-i domnul prefect Ioan Mihaiu i-a felicitat și le-a urat tinerilor multă fericire.
Un moment artistic și depuneri de coroane
În derularea ceremonialului au mai existat trei momente: scurt recital al Ansamblului coral „General Traian Moșoiu" din Oradea; festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la monument și defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.
Pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, gratuit sau cu 5 lei porția, doritorii și-au putut potoli foamea cu tradiționalul ciolan cu fasole.
Primăria Oradea a oferit gratuit 2.700 de porții și ceai.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (113 poze), accesați Galeria foto: ,,Să redescoperim, să redefinim, să recâștigăm încrederea, unitatea și obiectivele naționale comune!”

Trimite email
luni, 21 septembrie 2026 la 21:52:58 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.