Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Alternative pentru violență

Consiliere psiho-socială, asistență juridică...

Alternative pentru violență

Centrele din subordinea Administrației Sociale Comunitare Oradea, în cadrul Campaniei de combatere a violenţei, desfăşurate în perioada 24.11.2017 - 10.12.2017, au organizat o serie de activităţi pentru a conştientiza importanţa acestei teme în comunitate.

Astfel, copiii din Centrul de Îngrijire de Zi Oradea au participat la o acţiune stradală pentru sensibilizarea trecătorilor, prin difuzarea unor pliante şi fluturaşi, confecţionate de ei, în atelierul Centrului, cu diferite mesaje, ,,Stop violenţei", ,,Violenţa este arma celor slabi", ,,Până ieri violenţă, de azi toleranţă".
Scopul acţiunii a fost sensibilizarea cetăţenilor asupra fenomenelor de violenţă şi agresiune, evidenţiind măsuri şi posibilităţi paşnice de prevenire şi combatere a acestor fenomene, pentru reducerea riscului victimal şi a delincvenţei juvenile.
În acelaşi timp, tinerele din Centrul Social Candeo au primit vizita unor hair - stylisti, simţindu-se, cel puţin pentru o zi, adevărate vedete, fiind foarte încântate de acţiune, şi de faptul că, în afară de tuns şi coafat au învăţat cum să-şi îngrijească părul.
Cunoaşterea de sine, sentimentul de apartenenţă şi sentimentul de competenţă pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieţii, prin atitudini educative adecvate şi prin mijloace concrete. Aşadar, trebuie acordată o importanţă cu totul specială stimei de sine a acestor fete.
Centrul social cu destinaţie multifuncţională ,,Candeo" (situat în Oradea, Str. Iuliu Maniu Nr. 20) este o unitate de asistenţă socială destinată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani (fete) care au părăsit sistemul de protecţie a copilului, nu au locuinţă şi nu dispun de mijloacele financiare necesare închirierii sau cumpărării unei locuinţe.
Serviciile oferite în cadrul Centrului au ca scop dobândirea deprinderilor pentru o viaţă independentă, abilităţi tehnice şi psihosociale care le va permite tinerelor să ducă o existenţă normală, fără a depinde de asistenţă din partea societăţii.
Astfel, Administraţia Socială Comunitară Oradea oferă tinerelor de aici informare/consiliere profesională, suport în găsirea unui loc de muncă, consiliere psiho-socială individuală, reintegrare socio-profesională, asistenţă juridică, sprijin și suport în vederea dezvoltării deprinderilor de viață independentă.
Cerasella Govor

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:34:11 Ora de vară a Europei de Est