Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Slujba Învierii

În Piața „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea

Slujba Învierii

Ca și anul trecut, în Noaptea Învierii, în Piața „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea, s-a adunat mult popor (între 10 și 12 mii de suflete, după cum estimau slujitorii Bisericii „Sf. Apostol Andrei”), dorind să fie martori la minunea-minunilor, să ia Lumină, și să participe la sărbătoarea-sărbătorilor, "sărbătoarea globală, ba chiar universală" , cum spune Preasfinția Sa Sofronie, noul episcop ortodox al Oradiei, Bihorului și Sălajului, în Pastorală.

La miezul nopții (sâmbătă spre duminică), credincioșii au intrat în biserică să ia lumină, chemați fiind de părintele Vasile Bota, arhiereul-vicar al Eparhiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului.
Slujba Învierii însă a fost oficiată afară, în fața bisericii, de un sobor de preoți, alcătuit din arhiereul-vicar Vasile Bota, și părinții Ioan Ciordaș, Ion Alexandru Mizgan și Nicolae Duluș.
"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea". (Psalmul 117,24)
"Ziua Învierii lui Hristos, Mântuitorul nostru și al întregii lumi, este ziua de referință a istoriei universale. În ea este recapitulată călătoria umanității, dar și a lumii, prin viață, moarte și înviere, prin ceea ce a fost, ceea ce este și ceea ce va fi. Este Ziua Domnului, Duminica, Ziua a opta, "această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor"(cum se spune în Pastorală).
„Hristos a înviat și tu moarte ți-ai pierdut puterea!
Hristos a înviat și cei răi s-au prăbușit!
Hristos a înviat și îngerii se veselesc!
Hristos a înviat și viața a învins moartea!
Hristos a înviat cu moartea pre moarte călcând;
Și celor din mormânturi viață le-a dăruit!
Că Lui I se cuvine Gloria și Puterea acum și în vecii vecilor.
Amin!” - Sf. Ioan Gură de Aur

În noaptea luminată, credincioșii au cântat și s-au bucurat de Învierea lui Hristos, iar la ora 10.00 au revenit la biserică, aducând din mâncărurile tradiționale pregătite pentru masa împărătească de Paști, spre a fi sfințite, potrivit unui obicei românesc străvechi pe care părintele vicar dorește să-l reînvie și să-l permanentizeze.
În noaptea luminată, credincioșii au cântat și s-au bucurat de Învierea lui Hristos, iar la ora 10.00 au revenit la biserică, aducând din mâncărurile tradiționale pregătite pentru masa împărătească de Paști, spre a fi sfințite, potrivit unui obicei românesc străvechi pe care părintele vicar dorește să-l reînvie și să-l permanentizeze.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto (Învierea Domnului – Piața „Sf. Ap. Andrei” din Oradea, 1 și 2).

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 17:29:55 Ora standard a Europei de Est