Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Doamna Florica Cherecheș a fost aleasă în funcţia de președinte al Organizației Femeilor Liberale

Duminică

Doamna Florica Cherecheș a fost aleasă în funcţia de președinte al Organizației Femeilor Liberale

Doamna deputat Florica Cherecheș a fost aleasă, duminică, 17.12. 2017, în funcţia de președinte al Organizației Femeilor Liberale (OFL), cu 692 voturi, față de contracandidata sa, deputatul Cristina Trailă, care a obținut 485 de voturi.

La Congresul OFL România care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, au participat peste 1200 de delegate din toată țara şi peste 50 de invitați speciali, printre care dl. Ludovic Orban, presedintele PNL, dna Raluca Turcan, prim-vicepresedinte PNL, Cristian Busoi, vicepresedinte PNL, Robert Sighiartau, secretarul general al PNL, Mara Mares, presedinte TNL si altii.
In prima parte, doamna Cherecheș a făcut o scurtă prezentare a moțiunii sale, ,,Forță în Unitate", a carierei politice dar și a persoanei sale: „Sunt o femeie obișnuită din Oradea, sunt căsătorită, am patru copii şi o viață plină de suișuri şi coborâșuri. (...) Mi-am început cariera ca inginer, dar apoi a trebuit să mă tot reinventez."
,,Mă lupt să dezvoltăm școlile de meserii de care România are atât de multă nevoie, mă lupt să corelăm oferta educațională cu cererea de pe piața muncii, ca să se poată angaja toți absolvenții şi să ne rămână copiii în țară.", a declarat doamna deputat Florica Chereches
După anunțarea rezultatelor, Doamna deputat Cherecheș a ținut să mulțumească tuturor celor care au sprijinit-o în această campanie și a făcut o promisiune clară în privința mandatului său:
,,Vă promit că voi fi un exemplu de implicare pentru toate femeile care vor să fie active în politica românească. Vă asigur că vă voi fi lider, nu șef. Voi fi un lider care crede că forța noastră vine din unitatea noastră", a mai adaugat Florica Chereches.
In partea a doua a Congresului, delegatele au ales Biroul Executiv al OFL România, dupa ce noua preşedintă aleasă, a cerut celor prezenți sa-i voteze echipa.
Biroul executiv nou ales mai are în componența sa două bihorence, în persoana doamnei Florica Chintovan, vicepreşedinte - mediul de afaceri şi a doamnei Camelia Buhaş, membru cu rang de vicepreşedinte.
Biroul Parlamentar Florica Cherecheș

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 14:43:48 Ora standard a Europei de Est