Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Invitatul special în cadrul Clubului AS va fi părintele Dorel Octavian Rusu

Astăzi, la ora 17.00, la Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai” – Filiala ,,Dacia”

Invitatul special în cadrul Clubului AS va fi părintele Dorel Octavian Rusu

Clubul AS din cadrul Fundaţiei Culturale de pe lângă Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai" îl va avea astăzi ca invitat special pe părintele Dorel Octavian Rusu, fost protopop pentru Oradea, Peştiş și Aleșd, fost paroh al Bisericii ,,Izvorul Tămăduirii" din Oradea.

Domnia sa va expune tema: ,,Tradiţiile laice si religioase specifice sărbătorilor de Sfântul Crăciun".
Un moment tradițional va fi oferit de către un grup de colindători și de trei interpreți consacrați de muzică populară: Maria Matei, Viorica Marc Bulzan și Adrian Bojan.
Evenimentul va fi organizat astăzi, 20 decembrie 2017, ora 17,00, la Filiala Dacia (de pe Bulevardul Dacia) a Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Şincai".
Coordonator proiect,
Ing. Miorița Săteanu

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 11:54:54 Ora de vară a Europei de Est