Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Moșii (alături de Crăciunițele lor) au colindat dumnezeiește, ieri, în Piața Unirii din Oradea

Moșii... marca Lic. Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”

Moșii (alături de Crăciunițele lor) au colindat dumnezeiește, ieri, în Piața Unirii din Oradea

,,Bucuria Nașterii Mântuitorului va fi vestită miercuri, 20 decembrie 2017, de către cei 414 copii ai claselor pregătitoare - IV, printr-un buchet de colinde și cântece de Crăciun: Astăzi s-a născut Cristos, Scoală gazdă, Am pornit cu colindatul, Sus pe cerul înstelat, Iată, au sosit în prag colindători".

Așa a sunat anunțul-invitație pe care l-am primit de la doamna director Antonia Nica, prin intermediul părintelui Eugen Ivuț, secretar episcopal.
Și... înainte de ora 10.00, ne-am înființat în fața Palatului Episcopal, unde preasfințitul părinte episcop Virgil Bercea și doamna director Antonia Nica i-au primit pe moși, le-au ascultat frumoasele colinde și i-au ominit cu trei coșuri de bomboane.
Trebuie să mai spunem că celor 414 școlari li s-au alăturat, în civil, și preșcolarii grădiniței, plus Crăciunițele școlarilor, așa încât, una peste alta, toți laolaltă au înroșit Piața Unirii cu circa 500 de costume roșii...
Superb peisaj de iarnă, mai lipsea zăpada, dar după cum au colindat moșuleții s-ar putea ca astăzi sau mâine bunul Dumnezeu să le dăruiască și copiilor orădeni mult așteptata zăpadă, măcar că vine și vacanța, începe Crăciunul și vine și Anul Nou.
Itinerarul pe care l-au avut moșii ieri, potrivit organizatorilor, a cuprins, după Palatul Episcopal, Pasajul Vulturul Negru, Primăria Oradea, Palatul de Justiție și Teatrul ,,Regina Maria".
Văzând că-i pozăm moșii, o Crăciuniță ne-a dăruit un volum de poezii, intitulat ,,Poezii de Crăciun". Vă mulțumim, doamna Camelia Țîrț. Zilele următoare sperăm să reușim să ne delectăm cu ele și să ne facem și Tema de casă pe care să o puteți citi pe ovidan.ro și, de ce nu, și pe pagina de Educație Facebook Ovidan.
Nu putem să încheiem aceste rânduri fără să nu-i salutăm pe moșuleții din I C, pe care am reușit să-i cunoaștem, ieri, în Piața Unirii. Dimineață, postarea voastră cu articolul ,,Un zâmbet pentru tine" avea 1.277 de vizualizări!
Felicitări, Ramona & Adriana!
Moise-Ovidiu Dan Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Moșii (alături de Crăciunițele lor) au colindat dumnezeiește, ieri, în Piața Unirii din Oradea. 

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 16:54:21 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)