Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

,,Noi umblăm a corinda”...

La clasa a IV-a C de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea

,,Noi umblăm a corinda”...

Aşa am intitulat serbarea noastră închinată Sfintei Sărbători a Crăciunului, Naşterea Pruncului Sfânt, Iisus Hristos, serbare care s-a desfășurat marți, 19 decembrie 2017 la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu" Oradea.

Cu sufletele neprihănite, elevii clasei a IV-a C, îndrumați de prof. Bunta Simona, și-au propus să reînvie și să promoveze datinile și obiceiurile noastre străvechi. Cu această ocazie, ei au aflat că pe vremea părinților și  bunicilor nu era bucurie mai mare ca primirea colindătorilor, iar Crăciunul se sărbătorea altfel, după datini păstrate din strămoși.
Îmbrăcați în frumoase costume populare tradiționale, elevii au colindat colinde vechi, din zona Bihorului, acompaniați de îndrăgitul interpret Dacian de la Oradea și trupa sa. Gazdele (nană Floare și baciu Ilie) au primit cu bucurie colindătorii, răsplătindu-le corinda  cu colaci (de grâu curat) copți în cuptor. La primirea acestor daruri, colindătorii  au  rostit, potrivit obiceiului: ,,Alduirea colacului", prilej cu care a fost trecută în revistă (amintită) toată munca depusă la câmp peste an...
,,Rămâi, gazdă sănătoasă..."
Cu toții ne-am bucurat apoi de Dansul turcii, personaj a cărui muţenie e compensată prin dans şi pantomimă. Jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie pentru anul ce vine, recolte bogate, spor de animale în turmele păstorilor şi de a alunga spiritele rele. Nota de umor și veselie a jocului a fost dată de costumaţia bogată și multicoloră, de îndemânarea cu care s-a mișcat jucătorul (Bot Patrick Ionuț, din clasa a IV-a C), cât și de clămpănituri.
La final, colindătorii au urat, potrivit obiceiului străvechi: ,,Rămâi, gazdă sănătoasă, şi noi cu corinda noastră!"
Respect pentru aceste comori și bucurie în a le promova
Felicit micii actori pentru prestație! Mulțumim domnului Dacian de la Oradea (tatăl elevului Patrick Malița din clasa a IV-a C) și trupei sale pentru prezență și acompaniament și nu în ultimul rând, părinților și bunicilor care ne sunt și ne-au fost alături întotdeauna.
 Și prin această serbare, elevii au reușit să conștientizeze valoarea inestimabilă a creațiilor populare autentice și faptul că obiceiurile trebuie păstrate cu sfințenie din generație în generație. Mă bucur să constat că elevii mei manifestă respect pentru aceste comori și bucurie în a le promova.
Prof. Bunta Simona
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Noi umblăm a corinda”...

Trimite email
duminică, 15 februarie 2026 la 10:06:12 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Bucurie sinceră!

Astăzi e 14 februarie!
Uraaaaaa!
Elle-Bella... cu siguranță, e îndrăgostită!
La Grădi 52, a făcut o nouă descoperire.
Liana i-a vrăjit din nou!