Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Revelionul Copiilor

Duminică, prima petrecere din an, la ERA Park:

Revelionul Copiilor

Se anunță un an nou plin de distracție, la ERA Park.

Centrul comercial își invită cei mai mici prieteni la Revelionul Copiilor, o petrecere de zile mari, în care prichindeii se vor bucura la maximum, pentru a începe noul an așa cum se cuvine.
Revelionul Copiilor se va desfășura duminică, 14 ianuarie 2018, sub cupola complexului, între orele 17 și 20.
Va fi o super petrecere, în care cei mici vor petrece cu adevărat și în stilul lor, cu animatori, karaoke, discotecă, dar și alte activități amuzante: jocuri, dansuri, confetti, dar și multe surprize.
Nu vor lipsi, bineînțeles, șampania pentru copii și tortul, și nici activitățile interesante.
Cei prezenți vor fi provocați să realizeze două mega-colaje foto: unul cu amintirile frumoase ale anului ce tocmai s-a încheiat, iar altul cu dorințele pentru anul 2018.
Bineînțeles, participarea este gratuită pentru toată lumea, inclusiv pentru părinți, și vă așteptăm în număr cât mai mare alături de noi!
Haideți să dăm împreună startul unui an nou minunat, la ERA Park!
Andrea Stan

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 02:01:58 Ora de vară a Europei de Est