Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Zilele Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Oradea

15 - 19 ianuarie

Zilele Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Oradea

Anul acesta, Zilele Colegiului Național ,,Mihai Eminescu" Oradea se vor desfășura în perioada15 - 19 ianuarie 2018.

Programul
Luni, 15 ianuarie
Ora 11.00 - Întâlniri esențiale - Convorbiri cu prof. univ. dr. Alexandru Irimie, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca - absolvent al colegiului, sala 125
Ora 12.00 - Deschiderea oficială - Sala de festivități
1. Prezentarea invitaților și cuvântul acestora
2. Lansarea revistei Ritmuri Eminesciene, nr. 5
3. Premierea elevilor și profesorilor care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare, în anul 2016-2017.
4. Spectacol aniversar
Marți, 16 ianuarie
Ora 13.00 - Sesiunea de comunicări științifice a profesorilor, sălile 118 și 119
Miercuri, 17 ianuarie
Ora 10.00 - 12.00 - English Through Mihai Eminescu's Poetry
Ora 12.00 - Conferințele Eminescu - Dimensiunea spirituală a educației și importanța ei - invitat Prea Sfinția Sa Sofronie Drincec, Episcopul Ortodox Român al Oradiei - sala de festivități
Ora 13.00 - Viața și opera lui Mihai Eminescu - concurs pentru clasele a IX-a - sala de festivități
Ora 13.30 - Tehnici de negociere în școală - Workshop pentru cadrele didactice - invitat Biró Árpád Levente, doctorand al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, sala 126
Joi, 18 ianuarie
Ora 11.00 - Acordul prezumtiv pentru donarea de organe, dezbatere academică demonstrativă susținută de studenții Universității Babeș - Bolyai din Cluj-Napoca
Ora 12.00 - Voluntariatul și valențele sale educative - Prezentare proiect de voluntariat realizată de tinerii din Asociația The Da Vinci System
Ora 13.00 - Tehnici de comunicare eficientă în grup - workshop pentru elevi, invitat Biró Árpád Levente, doctorand al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, sala 9.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:49:46 Ora de vară a Europei de Est