Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vremea lui Eminescu... în vremurile noastre

15 Ianuarie...

Vremea lui Eminescu... în vremurile noastre

La marcarea celor 168 ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga" din Oradea au participat la o activitate mai amplă, intitulată „Luceafărul poeziei româneşti".

În ziua de 15 Ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, elevii au citit din creaţiile Poetului, au vizionat o prezentare PPT despre „Viaţa şi opera marelui poet", au realizat ecusoane tricolore, cu portretul poetului Mihai Eminescu.
Pe parcursul zilei s-a mai urmărit o prezentare PowerPoint care a ilustrat poezia „Somnoroase păsărele", urmând ca elevii să realizeze un colaj având ca punct de pornire această poezie.
Ziua s-a încheiat cu un concurs de creaţie „Ne jucăm de-a poeţii". Fiecare elev a avut de compus o poezie despre natură, iubire, istorie sau cosmos, teme care l-au inspirat pe poet în realizarea creaţiilor sale.
Pentru bucuria copiilor, activitatea s-a încheiat cu festivitatea de premiere, cu diplome de participare la activitatea „Luceafărul poezie româneşti".
Felicitări tuturor copiilor!
Prof. Dărăban Alexandra
Pentru mai multe poze, accesați Galeri foto: Vremea lui Eminescu... în vremurile noastre.

Trimite email
vineri, 7 august 2026 la 03:01:14 Ora de vară a Europei de Est