Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Începe simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a

Mâine, luni,

Începe simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 - 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII).

Sunt așteptați să participe cei aproape 180.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2017-2018.
Calendarul simulării EN VIII are următoarea configurație: 5 martie - Limba și literatura română, 6 martie - Matematică și 7 martie - Limba și literatura maternă. Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.
Probele încep la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Precizăm că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.
Biroul de comunicare

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 21:20:00 Ora de vară a Europei de Est