Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Ziua internaţională a romilor, sărbătorită la Tinca

Concursul ,,Rromii au talent”

Ziua internaţională a romilor, sărbătorită la Tinca

Elevii, cadrele didactice ale Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca au sărbătorit Ziua Internațională a Rromilor într-un mod inedit și atractiv pentru copii și părinți.

Aceasta a organizat un eveniment concurs intitulat sugestiv „Rromii au talent". Școala este un program de educație formală, un proiect educațional pilot inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de rromi din Tinca, comunitate formată din peste 1.500 de persoane. Prin acțiunile, activitățile și programele derulate în școală se dorește să se ofere un mediu educaţional, plăcut și sigur, corespunzător nevoilor de formare ale copiilor din comunitatea de romi din Tinca. Este locul în care întotdeauna, toţi copiii îşi vor defini şi dezvolta personalitatea, iar pǎrinţii vor fi parteneri în educarea copiilor. 
„Suntem o școală care valorizează identitatea etnică a copiilor înscriși în școala noastră. Dorim ca școala să devină tot mai mult un spațiu prietenos și apropiat pentru copii și pentru părinți. Dorim să-i atragem pe părinți mai mult față de școală implicându-i tot mai mult în acțiunile școlii pentru a înțelege tot mai mult care este rolul educației pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor lor", menționează doamna prof. Daniela Tütös, directorul unității de învățământ.
Evenimentul concurs a avut loc în data de 30 martie și a fost destinat elevilor școlii organizatoare. Acesta a avut loc la Căminul Cultural din Comuna Tinca. Evenimentul a constat din organizarea unui concurs de talente, împărțit pe trei secțiuni: cântec, poezie și dans. Toate numerele din program au fost jurizate. Membrii juriului au fost: dna. prof. Olimpia Oniga, consilier local al comunei, tineri voluntari din cadrul Asociației Adonai din Oradea - Cristiana Frese, Eliza Chirodea, Florin Chirodea, Teodora Tütös și o tânără studentă de etnie romă a Universității Emanuel din Oradea, Cristina Baldovin. Fiecare elev participant a fost răsplătit pentru munca lui primind câte un premiu de participare. Au fost acordate premii pe fiecare secțiune. Câștigător la secțiunea cântec a fost Moise Teglaș, elev în clasa a IV-a. Secțiunea poezie a fost câștigată de trupa de teatru a școlii care au prezentat poezia „Apolodor" de Gellu Naum, iar secțiunea dans a fost câștigată de către Oana Fekete, elevă în clasa a IV-a. Premiul cel mare la concursul „Rromii au talent" a fost câștigat de surorile Sara și Beatrice Fekete care au concurat la secțiunea cântec.
Prin acest eveniment am vrut să atragem atenția comunității, a autorităților locale cu privire la importanța educației pentru copiii romi. Aceștia au răspuns invitației și au încurajat copiii prin scurtele discursuri pe care le-au avut. Domnul viceprimar Dan Hepuțiu a saluta inițiativa Școlii Private și a încurajat echipa să organizeze asemenea evenimente cu implicarea și a altor școli din raza comunei. Unul dintre liderii comunității de rromi, domnul Marinel Teglaș a încurajat public participanții la eveniment și i-a încurajat să își asume cu mândrie identitatea etnică ori de câte ori au ocazia. Domnul președinte al Fundației People to People, Nicu Gal, a încurajat copiii, i-a felicitat și le-a dat un sfat: „Să nu plecați urechea în fața celor ce spun că nu sunteți valoroși. Aveți o mare valoare în voi. Trebuie să fiți conștienți de acest lucru".
Prof. Daniela Tütös,
director  al Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ziua internaţională a romilor, sărbătorită la Tinca.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 06:18:05 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.