Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Bibliotecari de la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai” Bihor au participat la Porolissum la o întâlnire metodică

Cu prilejul Zilei naţionale a bibliotecarului şi al Zilei internaţionale a cărţii şi dreptului de autor,

Bibliotecari de la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai” Bihor au participat la Porolissum la o întâlnire metodică

Luni, 23 aprilie 2018, cu prilejul Zilei naţionale a bibliotecarului şi al Zilei internaţionale a cărţii şi dreptului de autor, un grup de bibliotecari de la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai" Bihor a participat, la Porolissum, în judeţul Sălaj, la o întâlnire metodică, alături de colegi de la bibliotecile judeţene Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Porolissum a fost un oraș la frontierele Imperiului Roman, capitala provinciei romane Dacia Porolissensis.
În An centenar, Biblioteca Județeană ,,I. S. Bădescu" Sălaj a dedicat această caravană omagierii Marii Uniri a românilor, din 1918.
Întâlnirea a fost şi un prilej de schimb de experienţă în spaţiu non-formal, cunoaştere şi socializare pentru bibliotecarii din cele cinci judeţe reprezentate.
Din program
*Popas In memoriam - Monumentul Eroilor Moigrad
Primirea reprezentanților bibliotecilor județene: Bihor, Cluj, Maramureș și Satu Mare de către autorități locale și colectivul Bibliotecii Județene Sălaj la Școala din Moigrad, comuna Mirşid.
*Porolissum - Prezentare și vizită - 100 de mesaje scrise de 100 de bibliotecari
*Casa Romană - Schimb de experiență, socializare
*Vizită - Grădina Zmeilor (com. Bălan) - Baladă românească - 100 de versuri compuse de 100 de bibliotecari.
Paul Zoț
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Bibliotecari de la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai” Bihor au participat la Porolissum la o întâlnire metodică.

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 04:52:06 Ora de vară a Europei de Est