Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Un nou centru de zi pentru copii, la Ioaniș

În 2 mai, s-a pus piatra de temelie

Un nou centru de zi pentru copii, la Ioaniș

Asociația Caritas Eparhial Oradea a pus, în Ioaniș, piatra de temelie a viitorului centru de zi ,,Sfântul Martin", miercuri, 2 mai 2018.

Slujba de sfințire a locului a fost oficiată de părintele protopop Zima Zorel și părintele paroh Boța Mircea, în prezența copiilor, beneficiari ai viitorului centru, a președintelui asociației, a responsabilului de proiect, Adela Popa-Ghițulescu și ai angajaților asociației.
Valoarea totală a proiectului este estimată la suma de 320.000 euro și preconizăm că începând cu luna octombrie 2018 copiii să beneficieze de un centru nou conform standardelor europene și a legislației în vigoare. Centrul va avea șase săli pentru activitățile educative, bucătărie proprie și sală de mese, centrală proprie și teren de sport.
Ioaniș este un sat din comuna Finiș, județul Bihor, România.
O mare parte dintre locuitori nu au venituri în afara alocației copiilor și sunt neșcolarizați. Copiii care provin din aceste familii se află în risc de abandon școlar.
Odată cu realizarea construcției, în Ioaniș, va funcționa un centru de zi destinat copiilor cu vârsta între 6 și 16 ani.
De serviciile centrului pe care îl construim la Ioaniș vor beneficia un număr de 50-80 de copii. Pentru ei, centrul reprezentând șansa de a mânca o masă caldă în fiecare zi, de a fi educați și de a avea un viitor.
Serviciile sociale oferite în cadrul Centrului de Zi ,,Sfântul Martin" vor fi servicii sociale specializate care au ca scop asigurarea zilnică a unei mese calde și prevenirea abandonului școlar prin asigurarea unor condiții armonioase de creștere, educare și formare socială și profesională.
Centrul de zi le va asigura copiilor un mediu adecvat pentru a crește și a se dezvolta armonios, ajutându-i să se integreze în societate.
Prin activitățile desfășurate vom oferi copiilor: o masă caldă zilnică, gustare, ajutor în efectuarea temelor pentru școală, meditații școlare, activități educative informale, formale și non-formale, activități recreative și activități de creație.
Prin activitățile desfășurate la Centru, dorim să-i învățăm pe copii să devină persoane autonome, corecte, cinstite și responsabile, să se respecte pe sine și pe ceilalți.
Pr. Olimpiu Todorean,
președinte

Trimite email
sâmbătă, 23 mai 2026 la 06:45:14 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București