Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Consiliere psihologică gratuită pentru copii

De la Direcţia de Asistenţă Socială Oradea

Consiliere psihologică gratuită pentru copii

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, prin Serviciul Protecția Copilului din structura sa, urmărește asigurarea respectării, promovării și garantării drepturilor copilului în concordanță cu prevederile legale în vigoare, vizând interesul superior al acestuia.

În acest scop, DAS Oradea vine în sprijinul comunităţii şi cu servicii de consiliere psihologică adresate copiilor şi familiilor acestora, oferite gratuit la sediul instituţiei din municipiul Oradea, Strada Primăriei Nr. 42.
În prezent, DAS Oradea oferă suport copiilor aflați în situație de risc de abandon școlar, de separare a copilului de familia sa, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, mamelor minore. Vulnerabilitățile sociale şi familiale își pun amprenta asupra copiilor generând astfel diverse situații problematice.
Cazurile vizând copii aflaţi în situaţie de risc au fost aduse în atenția instituţiei noastre de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, direct de către membrii familiei (părinți, bunici) sau autosesizări.
În anul 2017 au fost oferite 112 şedinţe de consiliere, din care 88 de şedinţe de consiliere individuală şi 24 de şedinţe de consiliere familială.
Informaţii suplimentare cu privire la includerea într-un program de consiliere psihologică le puteţi obţine la sediul nostru din Str. Primăriei Nr. 42 sau contactându-ne la următoarele numere de telefon: 0259/441677, int. 136 sau 0730/270206.
Consuella Govor

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:33:55 Ora de vară a Europei de Est