Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Cine știe câștigă” la Grădinița Nr. 56, „Curcubeu”

„Să știi mai multe, să fii mai bun”

,,Cine știe câștigă” la Grădinița Nr. 56, „Curcubeu”

Acțiunea din data de 23.05.2018 s-a derulat în cadrul săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun" (21-25 mai 2018), în care copiii de la Grădinița Nr.56 au participat la o serie de activități menite să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.

 Astfel, în cadrul concursului ,,Cine știe câștigă" preșcolarii au primit vizita reprezentanților Poliției Locale Oradea, care au devenit prietenii lor.
D-na pol. loc. sup. Cotrău Nadia, pol. loc. sup. Erdeli Florina, pol. loc. sup.Avram Călina, pol. loc. as. Dicu Petru au organizat cu preșcolarii din cele 12 grupe un concurs interactiv de cunoștințe generale privind  cunoașterea și respectarea regulilor de circulație, utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor situații specifice circulației rutiere și cunoașterea regulilor de colectare selectivă a deșeurilor. Preșcolarii au  recunoscut cele trei culori ale semaforului și semnificația lor,  au recunoscut semnificația indicatoarelor: stop, trecere de pietoni și au înțeles să nu folosească strada ca loc de joacă. De asemenea au demonstrat că știu semnificația indicatoarelor de pe recipiente și modul de colectare selectivă a deșeurilor.
 Copiii au fost răsplătiți pentru răspunsurile corecte cu baloane și bomboane, iar ca ,,premiu" au avut posibilitatea de a ,,explora" mașina de poliție, spre satisfacția și încântarea acestora.
Director . prof. Lukacs Maria Daniela
coordonatoarea acțiunii

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 14:33:51 Ora de vară a Europei de Est