Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

După contestaţii, procentul de promovare a crescut de la 63.37 la 65.11 %

La Bacalaureat, în Bihor

După contestaţii, procentul de promovare a crescut de la 63.37 la 65.11 %

În urma soluţionării contestaţiilor depuse la probele examenului de Bacalaureat naţional, sesiunea de vară, vă transmitem rezultatele finale.

La examenul de Bacalaureat s-au înscris, în Bihor, 4.147 de candidaţi, din care s-au prezentat 3.795, absenți 352, 7 fiind eliminaţi din examen. După afişarea rezultatelor au fost înregistrate 1.343 de contestaţii (536 la Ea, 69 la Eb, 408 la Ec și 330 la Ed).
Potrivit rezultatelor în urma soluţionării contestaţiilor, în Bihor au promovat 2.471 de elevi, din care 597 au avut medii între 6-6.99, 682 au avut medii între 7-7.99; de asemenea, s-au înregistrat 696 de candidaţi cu medii între 8-8.99, 490 au avut media cuprinsă între 9-9.99 și șase candidaţi au obținut media 10.
În concluzie, în urma soluționării contestaţiilor, procentul de promovare a crescut de la 63.37 la 65.11 %.
Biroul de Presă al I.Ş.J. Bihor

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 11:55:30 Ora de vară a Europei de Est